Prin specificul său, baletul asigură o educaţie interdisciplinară, vizând interacţiunea dintre educaţia corporală, educaţia estetică, educaţia intelectuală şi educaţia morală. Ca exerciţiu fizic, dansul contribuie la o dezvoltare fizică armonioasă, iar ca artă are menirea de a acţiona în mod complex asupra împlinirii spirituale în perioada de formare şi desăvârşire a personalităţii.
Practicarea baletului are ca rezultat o dezvoltare fizică armonioasă şi o armonie a gesticii, precum şi o creştere a capacităţii intelectuale prin solicitarea atenţiei, a memoriei şi nu în ultimul rând a inteligenţei. Calităţile volitive precum voinţa, perseverenţa, autocontrolul autocunoaşterea, tenacitate, încrederea în sine şi curajul de a evolua în faţa publicului sunt de asemenea stimulate de studierea acestei discipline complexe. Nu trebuie neglijat aportul dansului în educaţia intelectuală care are ca obiectiv formarea culturii generale, ceea ce din perspectivă pedagogică, include un sistem de cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi asimilate şi formate în cadrul acţiunii educaţionale care îi oferă individului posibilitatea elaborării unei viziuni de ansamblu asupra lumii .
Profesor coregrafie RAMONA LUCA (15 ani de activitate didactică)
Înscrierile se fac la sediul școlii din str. Măgurii, Nr. 1 (fostul Grup Școlar Ind. Forestier Codlea) Luni între orele 9:00 – 12:00 și Miercuri între orele 9:00 – 12:00 și 17:00 – 19:00.
Sursa: ProArtis.ro
[…] a evolua în faţa publicului sunt de asemenea stimulate de studierea acestei discipline complexe.citeste toata stirea din codlea-info.roRelated Posts:Balul Bobocilor “Simion Mehedinti” CodleaSarbatoarea toamnei la Codlea-Ziua a […]
Comments are closed.