Din seria ,,Și noi avem talent” – Ep.14 – Ioana Drăguț

11
2.622 vizualizari
views

,,Ceea ce fac astăzi mi-a fost dat să fac, căci am venit pe lume cu o menire”

(Constantin Brâncuși)


A fost o idee de o clipă, într-o  zi frumoasă de toamnă, atunci când am stabilit un interviu cu adolescenta pe care v-o prezentăm în această săptămână: Ioana Drăguț.

Mă tot întrebam ce gânduri și emoții ne va transmite, ce o să ne povestească despre talentul zămislit din dragoste pentru românesc și despre semnificația muzicii populare în viața ei.

Ne-a primit cu mare drag și cu un zâmbet sincer, dar să nu ne abatem prea mult de la subiect, vă propunem doar să simțiți ce simplitate, ambiție, sensibilitate și frumos se unesc laolaltă atunci când este vorba de Ioana Drăguț.

După cum spune și ea, talentul și l-a descoperit acum zece ani, când a hotărât să facă parte dintr-un grup folcloric vocal, intitulat ,,Florile Codlei” – din cadrul Casei Municipale de Cultură Codlea.

Se pare că Ioana a strâns încă din sufletul său de copil ineditul și frumosul, dulcele grai ardelenesc, nelipsind simplitatea și starea de bine.

Muzica populară spune ceva despre ea, despre lucrurile care o înconjoară, despre viață, oameni, locuri, transmite autenticul  și emoția, aduce bucurie în sufletele oamenilor, semnifică muncă și talent, ambele apreciate de oameni care o ascultă.

Timpul investit  înseamnă repetiții zilnice după programul școlar (de doi ani activează și la Școala Populară de Arte din Brașov), dar și participarea la diferite spectacole și concursuri unde interpretează cu sensibilitate cântecele ardelenești și  unde a obținut diferite diplome:

  • la concursul Ecoul Piatra Craiului din Zărnești – mențiunea II.
  • la concursul Divina Musica – unde a obținut locul I.
  • diplome acordate de Casa de Cultura Municipala din Codlea pentru participarea la diferite spectacole.

Și cum muzica populară înseamnă și port tradițional, Ioana nu putea să reprezinte doar cântecul, ci să se încadreze cât mai bine într-o interpretă autentică de folclor.

În zestrea de tradiție și specific se încadrează costumele ei din zona Dâmboviței și zona Sibiului, primul fiind primit chiar  de la bunica ei, port  cu o vechime de peste 100 de ani. Muzica populară este un mod de viață pe care îl  trăiețti intens și te bucuri de cea ce  îți transmite, de valori ale folclorului autentic românesc.

Printre vocile de valoare ale folclorului tradițional românesc, se regăsesc în preferințele Ioanei mari nume ale cântecului, cum ar fi : Mariana Deac, Nineta Popa, Mariana Anghel.

O aplaudăm la scenă deschisă pe Ioana Drăguț, ne bucurăm că am descoperit-o, talentul ei ne-a emoționat și în aceeași măsură suntem mândri că reprezintă orașul nostru. O susținem cu gânduri bune și dorim să o regăsim pe cele mai mari scene, acolo unde va interpreta cu dor și sensibilitate cântece ale folclorului tradițional românesc.

Seria ,,Și noi avem talent” – Ep.14 – Ioana Drăguț

Citește și despre Dragoș Lazăr, alt tânăr talentat!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

11 COMENTARII

  1. Am o mare sensibilitate in ce priveste muzica populara. Im place, o ascult, o cant, simt romaneste, dar cel mai mult ma bucura ca imi este cel mai bun remediu atunci cand nu sunt in apele mele. Si m-asez cumintel intr-un colt, si toate grijile trec atunci cand ascult o ardeleneasca de la mama ei. Este ca un pansament. Felicitari, Ioana, pentru alegerea ta!

    • Pe mine ma bucura si mai mult sa vad ca acesti copii minunati sunt interesati sa duca mai departe folclorul si traditiile romanesti.
      Felicitari Ioana!

  2. Nu stiu ce sa spun, imi place la nebunie cand (imi) ne canti si neicanti cu glasul si caldura sufletului tau, imi doresc ca in viata sa reusesti tot ceea ce ti-ai dorit, sa nu renunti niciodata la acest mic dar primit de sus, sa ne bucuri inimile cu muzica ta :*

  3. Din seria ,,Si noi avem talent”–Ep.14–Ioana Dragut : Regiunea Centru : Brasov Alba Mures Sibiu Covasna Harghita Fagaras Medias Csíkszereda

    […] sau de copil ineditul si frumosul, dulcele grai ardelenesc, nelipsind simplitatea si starea de bine.Citeste toata stirea din codlea-info.roRelated Posts:Sarbatoarea toamnei la Codlea-Ziua a douaCodlea: Cupa Power Gym Codlea editia a […]

  4. Din seria ,,Si noi avem talent”–Ep.14–Ioana Dragut : Regiunea Centru : Brasov Alba Mures Sibiu Covasna Harghita Fagaras Medias : regiuneacentru.ro

    […] sau de copil ineditul si frumosul, dulcele grai ardelenesc, nelipsind simplitatea si starea de bine.Citeste toata stirea din codlea-info.roRelated Posts:Din seria ,,Si noi avem talent”, Ep. 15–Noemi TudorBalul Ansamblului Folcloric […]

  5. […] Citește și despre Ioana Drăguț – Ep. 14 din Seria și noi avem talent. […]

Comments are closed.