După valul de acuzații făcut la adresa ROMATSA, directorul instituției a făcut primele declarații în legătură cu situația aeroportului din Brașov.
Adrian Cojoc spun că a susţinut şi va susţine toate demersurile astfel încât aeroportul să devină unul cât mai vizibil şi profitabil. În ceea ce prieşte programul actual de 12 ore al aeroportului, el a reiterat că acesta a fost solicitat încă din 2018 de autorităţile de la Braşov, în baza unui studiu realizat de Eurocontrol şi de un consultant, urmând să fie extins la 24 de ore din 24 în trei ani de la deschidere.
„Solicitarea de la Braşov a venit în luna iulie 2018, iar programul iniţial propus era de 12 ore. De altfel, şi în minutele întâlnirilor care au avut loc la sediul ROMATSA, atât cu autorităţile locale din Braşov, cu Autoritatea Aeronautică şi cu colegii din ROMATSA, se stabileşte în mod clar că programul de operare dezvoltat de CJ Braşov pentru Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav va fi de 12 ore până în anul al 3-lea, urmând să devină de 24 de ore. În urma tuturor acestor solicitări, ROMATSA a întreprins toate măsurile, a făcut toate diligenţele interne ca să aprobe acest program de lucru şi să-şi dimensioneze corespunzător numărul de salariaţi care vor deservi această această locaţie”, a precizat directorul ROMATSA, pentru Agerpres.
Adrian Cojoc a mai spus că acuzațiile făcute la adresa instituției nu ar fi fondate pentru că ROMATSA ar fi răspuns întotdeauna solicitărilor venite din partea autorităților din Brașov.
„În conformitate cu reglementările şi cu programul aeroportului, spaţiul aerian este controlat între orele 7:00 şi 19:00. După ora 19:00, spaţiul aerian devine necontrolat şi orice acţiune care încalcă reglementările se sancţionează conform Codului aerian, iar asta ar fi însemnat conotaţii penale. Adică, înseamnă încălcarea reglementărilor şi înseamnă expunere penală. În conformitate cu reglementările internaţionale şi interne, este total interzis să se opereze în afara programului în care spaţiul este controlat. În acest spaţiu zboară tot felul de aparate – avioane de mici dimensiuni – care cunosc programul de operare al aeroportului, şi tocmai acesta este sensul: de a nu exista incidente în acest spaţiu. Toate reglementările acestea la nivel european sunt respectate de toţi operatorii”, a spus Adrian Cojoc.
În ceea ce privește acuzația că în Consiliul de Administrație al Aeroportului Brașov ar exista și un angajat ROMATSA, Adrian Cojoc spune că instituția pe care o conduce nu a trimis niciun reprezentat în forul de administrare al aeroportului.