Cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase în județul Brașov

0
2.580 vizualizari
views

Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de fenomene meteorologice periculoase valabilă și pentru județul Brașov, pentru intervalul 27.05, ora 16.00 – 28.05, ora 21.00, fenomene ce se vor manifesta prin ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40-50 l/mp și pe arii restrânse 60-70 l/mp.

Astfel, având în vedere situația hidrometerologică prognozată în zona de competență a unității noastre, la nivel Inspectoratului pentru Situații de Urgență , Țara Bârsei, al județului Brasov:
– la nivelul subunităților se iau măsuri de verificare/pregătire a tehnicii de intervenție;
– prin dispeceratul unității se notifică toate primăriile, operatorii economici, etc..
 
          Recomandări:
 
Deoarece pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundații locale, solicităm cetățenilor să respecte următoarele recomandări:

– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;

– urmăriți cu atenție evoluția situației hidrometeorologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;

– ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea fenomenelor meteorologice;

– construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

– pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– în cazul unei situații de urgență reale, solicităm cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
 
Pe timpul producerii inundaţiei:

– respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de autorităţi;

– dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;

– în cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare;

– decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice.

Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă;

– întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;

– încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;

– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite.
 
Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:

– nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasându-vă prin curenţii de apă de circa 15 centimetri înălţime;

– nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 centimetri apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 centimetri apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 centimetri, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.
 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic