Frumuseţea oamenilor vine din interior, am spus-o încă de pe vremea când mă scăldam în ale tinereţii valuri şi îmi deschideam inima în faţa nobleţii oamenilor care ştiau să privească în sufletul tău. În timp, am aflat că aceşti oameni sunt însemnaţi, ca poartă stigmatul suferinţei din drag pentru semeni. Trebuie să fi fost cândva doborât pentru a te putea înălţa. Câtă fericire să întâlneşti o asemnea fiinţă ce revarsă asupra ta energii pozitive, să simţi cu adevărat dragostea de oameni în formă pură, ca mai apoi, fară vreun fel de învăţare, să dospeşti în sufletul tău bunătatea aluatului ei… Când eşti atins de un astfel de om înconjurat de lumină, viaţa ţi se schimbă radical, căpătând un nou sens. Lucruri ce îţi pareau neştiute încep să se contureze şi capătă forma firească . Spiritual devii un alt om, ochii îţi sunt licăr de speranţă ce mângâie priviri, atingerea mâinii sfarmă lacătul îndoielii, iar o îmbrăţişare poate descătuşa echilibrul existenţial.
Ei traiesc printre noi, se urcă în acelaşi autobuz ori stau la aceleaşi cozi. Sunt aparent oameni simpli, cu griji cotidiene. Însă noi, cei care îi întâlnim dincolo de cuvinte, ştim că ei sunt cei mai frumoşi oameni de pe pământ.