,,Fosta administrație a dat cu piciorul când METRO a bătut la poarta orașului. Acest lucru nu se va întâmpla și acum, când Kaufland dorește să facă una dintre cele mai mari investiții chiar la Codlea” – a spus primarul Cătălin Muntean.
De la 1 iulie Kaufland vine cu o serioasă investiție la Codlea, pe fostul teren al Colorom SA. Din informațiile primite, Kaufland va ridica noua construcție într-un timp foarte scurt, acoperind o suprafață totală de 15.000 mp, dorind să facă inaugurarea oficială înainte de Crăciun.
Conform proiectului, Kaufland va avea aproximativ 176 locuri de parcare și zonă verde, iar numărul de noi locuri de muncă ajunge la aproximativ 100. În ultimii 4 ani administrația a adus la buget un plus de 2 milioane euro.