N-aveam să știm vreodată că vor veni vremuri noi, altele decât cele pe care ni le imaginam copii fiind. Eram pionierii de azi, utc-iștii de mâine, iar fabricile duduiau în așteptarea noastră. La fel și părinții. Electrician, sudor, lăcătuș mecanic, câte-un subinginer sau ingineraș pe ici-colo, fiecare visa să devină cineva.
– Doctoriță vreau să mă fac, tovarăsa învățătoare, a spus colega mea întrebată fiind în clasa a IV-a.
– Ia spune, zurliule, zise madama indicând cu degetul în direcția mea. Tu vrei să te faci aviator că ești tot timpul cu capul în nori, nu?
– Nu, tovarășa, i-am răspuns ridicându-mă respectuos în picioare. Am tras aer în piept și pentru că stăteam în ultima bancă aproape că am strigat copiind doctrina comunistă ce ne îmbiba creierii: Eu când voi fi mare vreau să mă fac secretar de partid, tovarăsa! ..și brusc, toate râsetele zglobii ale colegilor s-au stins, iar în liniștea clasei învățătoarea cu ochi mari, migdalați, a îngâimat:
– Aaaa, …bravo! Voi sunteți viitorul Republicii Socialiste România! Dar de ce vrei să ajungi cum ai zis tu, secretar de partid? întrebă tovarășa iscoditor, parcă așteptând să-mi înhațe răspunsul naiv.
– Pentru că secretarii de partid o duc cel mai bine, tovarășa învățătoare!
Și-atât mi-a trebuit..
– Nu ți-e rușine, obrăznicătură! Ieși afarăăă! La tovarșăul director în cancelarie cu tine, zise femeia aproape sărind peste catedra plină de scrijelituri. Vino-ncoace..! Vinoo că eu te duc acum!
Și mă prinse tirana cu degetele de perciuni așa cum apuci un pui de pisică de blana de pe grumaz și direct pe ușă m-a azvârlit, împingându-mi docilitatea de a-i urma degetele încleștate cu o palmă peste ceafă aterizată ca din senin..
To`arșu scărpinici, așa cum era poreclit de elevi directorul Teacă, părea un om tare de treabă în comparație cu ..dar mai bine nu, ăsta-i alt episod. Și cum spuneam, mi-am luat-o pentru că vroiam binele țării până la urmă, nu? Ce puteai să-ți dorești să ajungi ca să îți fie bine pre vremea lui Ceaușescu? Strungar la sculărie? Tâmplar la Măgura sau operator chimist în Colorom? Chiar nu pricepeam de ce a trebuit să mă doară perciunii 2 zile că am zis un adevăr firesc. N-am spus că ai mei ascultau Europa Liberă, nici că spuneam copiilor din fața blocului bancuri cu milițieni când se lua curentul! Am zis că vreau ceva mai bun pentru mine. Cine o ducea bine? Preotul, sectoristul și membrul de partid!
Primeai casă, aveai întâietate să îți iei Dacia 1300… E? Păi, tovarășe, nici la alimentara nu mai stăteai dacă erai dedicat partidului cu o mică informare, că venea sălămelul… și bun, nu de soia, direct în congelator! Cine avea! Că frigiderul (și ăla scos din priză juma de an) era pentru margarină și halva. Și-aia la sărbători. Adică, vedeai vreun milițian să își pună sticlele la rând la lapte de la 3 dimineața? Și cine avea televizor color în casă?
Am înțeles în scurt timp că partidul ne vroia pe toți la fel, dar nu la fel ca cei mari, ci la fel cu clasa muncitoare și uite-așa când am găurit steagul în `89 am zis că ne eliberăm, dar tot cei mari au furat secera și ciocanul pentru a avea ce pune pe masă. Alții, mai puțin norocoși, s-au spetit…
Citește și
Crima de a fi adolescent – Peripeții de cartier
Crima de a fi adolescent – Educația, delicatesă pe pâine
