Ce reuşim să facem pentru ceilalţi? Ce reuşim să facem pentru noi înşine?
Două întrebări pentru care răspunsurile nu trebuie să mai fie “nimic” sau “aproape nimic”.
Multă bogăţie interioară vine odată cu ceea ce reusim să facem pentru semeni. Excluzând partea materială, pentru că datorită crizei economice aproape toţi suferim, ne rămâne ceea ce izvorăşte din interiorul nostru, ceea ce nu costă bani, ceea ce ţine strict de alegere, de suflet. O alegere care poate schimba vietile celor din jur şi mai ales viaţa noastră, a fiecăruia.
Şi slavă Domnului suntem plămădiţi astfel încât să putem iubi, preţui, respecta, mângâia, asculta, empatiza, crea…De ce nu mai dăruim toate aceste comori semenilor noştri? Ce soi de egoism a adus cu sine secolul în care trăim?
Cuvintele, puntea noastră către minţile şi sufletele celor din jur au căpătat o tentă agresiv-ironică, expeditivă, e din ce în ce mai greu să spunem un simplu “mulţumesc”…
E greu până şi să zâmbim, deseori. Să rostim o vorbă bună, de încurajare, de compasiune, de felicitare. Şi este atât de uşor să le redeşteptăm în noi ! De acord, trăim într-o societate negativistă, mass-media bălteşte de scandaluri, deschizi televizorul şi pe orice canal ai alege să te uiţi apar feţe crispate, oameni care critică orice, oricum, oameni care se răfuiesc cu oricine, pe orice motiv. Dar să lăsăm loc acestor urâţenii în viaţa noastră ţine tot de alegere.
Modul de viaţă este o alegere. Alege să faci o bucurie celor din jur, indiferent dacă bucuria înseamnă un apel telefonic de “la mulţi ani” de ziua unui prieten, sau să lasi orice la o parte şi să dăruieşti o zi copilului, sau soţiei, Iubitului, mamei, bunicii, prietenului…o zi în care să se simtă special, în care să adune amintiri care oricând rememorate să îi aducă pe chip un zâmbet nepreţuit.
Fiecare din noi are un har aparte…şi nu întâmplător suntem înzestraţi cu el. Ci ca să aducem bucurie în vieţile semenilor. Nu este vorba neapărat de un har artistic, este vorba de calităţi cu care suntem înzestraţi şi pe care dacă le folosim, împărtăşim, devenim mai bogaţi sufleteşte şi îi îmbogăţim şi pe cei din jur. Că avem harul de a face oamenii să zâmbească, sau harul de a relaţiona cu copiii, sau răbdarea de a asculta, absolut toate acestea pot reprezenta fărâme de bucurie pentru cineva.
Avem de ales între a ne încărca cu energie pozitivă mereu, fiecare din sursele cu care rezonează afectiv-emoţional în acest sens. Că e muzică, sau poezie, că e prezenţa unei persoane tonice, optimiste, de la care “împrumutăm “ uşor energie pozitivă, că e o drumeţie într-un loc liniştit şi frumos, că e o vizită la bunica atât de dragă, care ne răsfaţă şi e în stare să răstoarne munţii de bucurie ca a venit nepotul în vizită, că e o carte bună care relaxează şi hrăneşte minte şi suflet…alegerea este întotdeauna a noastră.
Făcând pentru noi înşine aceste alegeri căpătăm energie pozitivă, o energie pe care o putem apoi lesne împărtăşi celor din jur. Dragostea de viaţă şi optimismul nu vin prin intermediul ştirilor de la ora 5, unde se perindă toate hidoşeniile lumii puse în imagini şi cuvinte, unde apar grafice cu preţul îngrozitor de mare al benzinei, sau întreţinerii…
Dincolo de lamentări şi de “altcineva este vinovat” de ceea ce trăim, avem la îndemână alegeri. Alegeri simple, care ne pot schimba viaţa şi care schimbă şi viaţa celor din jur. Să avem grijă ca aceste alegeri să fie o rază de lumină sau de zâmbet pentru noi şi ceilalţi.
Atâta vreme cât există nenumăraţi oameni optimişti, tonici, cu poftă de viaţă, a căror stima de sine e la cote normale şi care indiferent de greutăţi aduc bucurie celor din jur, am garanţia că ţine în cea mai mare măsură de alegerea noastră să fim aşa.
Multe din cele din jur, care ar avea nevoie şi de implicarea noastră, ne sunt străine şi refuzăm să le procesăm măcar. De ce? Simplu…pentru ca nu suntem noi aceia care avem nevoie de ajutor. Puţini, extrem de puţini fac efortul de a se întreba: “ şi daca aş fi eu acela?”…Alegem calea mai comodă, aceea a nepăsării. Totuşi în orice moment putem fi noi aceia, sau cei dragi nouă…şi atunci, pus în situaţia de a avea nevoie de semeni, te întrebi: “cum pot fi cu toţii atât de neoameni?”…uitând că tu însuţi ai fost neom la tot în jurul tău.
Să devenim conştienţi de alegerile noastre. Noi înşine determinăm ceea ce se întâmplă în jur, într-o anumită proporţie. Daca toţi învăţăm să fim oameni, cu majuscule, atunci lumea în care trăim va fi altfel, nu ne vom mai lovi de nepăsare, de neoameni. Nu este un deziderat idealist, nerealist, este doar o stare de fapt, care se instalează ca o consecinţă a schimbării pozitive a fiecăruia dintre noi.
Nu faceţi o virtute din a fi ironici, faceţi o virtute din a face ceva pentru cei din jur şi implicit pentru voi înşivă. Nu judecaţi semenii cu altă măsură decât aceea cu care vă judecaţi pe voi. Nu vă încarcaţi cu oribilităţile servite cu generozitate de societatea de astăzi, alegeţi să găsiţi acele surse de energie pozitivă care să vă îmbogăţească spiritul şi mintea. Şi alegeţi să zâmbiţi.
În lipsa judecăţii proprii, cautaţi-vă repere care să vă ajute să v-o clădiţi, nu staţi să îi judecaţi pe alţii. Să nu impunem celor din jur ceea ce credem că este bine pentru noi, binele personal poate să nu reprezinte neapărat binele celorlalţi, pur şi simplu trebuie să învăţăm ce înseamnă acceptarea semenilor. Aşa cum copiii au mai multă nevoie de exemple, decât de critici, la fel şi societatea în care trăim, ar nevoie de exemple, mult mai multă nevoie decât de critici. Să alegem să fim exemple, în loc să fim cârcotaşii de pe margine, care nu fac nimic constructiv dar critică absolut tot ceea ce fac ceilalţi.
Ca să fim exemple avem de modelat la noi înşine, de pus în valoare ceea ce ştim să facem foarte bine, de menţinut cu consecvenţă un echilibru între faptele, vorbele şi gândurile noastre. Toate acestea sunt alegeri pe care le putem face.
Aşa că verbul determinant nu este a critica, nici a blama, a fi ironic, a fi nepăsător, sau a judeca (pe alţii)…verbul determinant este A ALEGE.
psiholog- Vali Zăvoianu
