8 obiective, noi acționăm… la Liceul Teoretic Codlea

0
3.787 vizualizari
views

În perioada 10-14 martie 2014, în cadrul Liceului Teoretic Codlea, s-a desfășurat proiectul ,,8 Obiective…Noi acționăm!”, implementat de Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală, în parteneriat cu Partners Czech (Cehia), YMCA Gabrovo (Bulgaria) și FOCODE (Burundi), proiect cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul Europe Aid. Proiectul urmărește sprijinirea de acțiuni în noile state membre UE pe tema dezvoltării globale,  având ca principii participarea activă a tinerilor și parteneriatele multi-sectoriale în vederea promovării atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

8 obiective (15)

La inceputul lunii martie au fost selectați 20 de elevi din clasele IX-XII  pentru a participa la proiect, elevi cu situație foarte bună la învățătură, creativitate, capacitate de lucru în echipă, participare la activități de voluntariat. Aceștia au fost: OANĂ SILVIU, SUCIU PAUL, TOMA ROBERT, MUNTEANU VLAD, POPA RALUCA (cls. a IX-a), BECHIR OANA, COCONETE MIHAELA, SPITZ ALEXANDRA, CHIOAȘCĂ SILVIA FLORENȚA, SUCIU SIMONA IOANA (cls. a X-a), AMIȘCULESEI DIANA, COCONETE ANDREEA, MURARIU ALEXANDRA, NICA ANA MARIA, STĂNIȘOR SORINA, DAN ALEXANDRU, MAHRIU DANIELA (cls. a XI-a), DUMITRAȘCU MIRUNA, TUDOR NOEMI și MAGYARI CAROL ALEXANDRU (cls. a XII-a).

Luni, 10 martie 2014, domnișoarele Mihaela Iancu și Teodora Enache, participante la vizita de studiu în Burundi și desemnate pentru a implementa acest proiect în școală, au început activitatea prin prezentarea agendei de lucru: zilnic trei sesiuni pe diferite teme și două pauze de 15 minute.

Despre proiect…

“8 obiective…Noi acționăm!” este un proiect european implementat de Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală și se axează pe activități de conștientizare și de educație pentru dezvoltare la nivelul comunității locale.  (MDG Week).

8 obiective (23)În decursul acestor 5 zile, activitățile au fost conduse de către 2 facilitatori ai organizației, Mihaela Iancu și Teodora Enache. În cadrul acestora, elevii au participat la sesiuni de prezentare și explicare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care au fost conceptualizate de către Națiunile Unite în anul 2000 și sunt propuse a fi atinse până în 2015. De asemenea, elevii au fost informați de situația acestor obiective în Burundi, Africa Central-Estică, unde facilitatorii au evaluat empiric aspectele de mediu, sănătate, educație, egalitate între sexe și funcționare a pieței economice. Practic, facilitatorii au prezentat 8 filme realizate în timpul studiului pe teren, cu scopul de a sensibiliza și nuanța diferențele de trai între România și Burundi, din perspectiva Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Pe baza acestor ODM-uri,  au fost utilizate diverse metode nonformale pentru stimularea imaginației și îmbunătățirea strategiilor de rezolvare a problemelor la nivelul comunității din Codlea. Pentru a valida soluțiile propuse de elevi, aceștia au fost distribuiți în 6 grupuri politice: 3 partide politice – liberal axat pe dezvoltarea economică, socialist bazat pe egalitatea între cetățeni și conservator cu orientări ecologiste, un ONG, un grup de presă, consilieri de campanie. După aceea, a fost organizată o campanie electorală la nivelul liceului, cu scopul de a realiza o evaluare finală transparentă a abilităților și propunerilor de rezolvare a problemelor din comunitatea locală. Electoratul a fost reprezentat de către localnicii doritori să asiste la procesul politic din liceu, iar formele de propagandă oferite de către cele 3 partide au fost reprezentate de afișe sugestive, discursuri publice, prin microfon sau vizite în clasele de „alegători”. Procedura de vot a fost organizată în mod clasic, oferind alegătorilor buletine de vot, care erau introduse într-o urnă.

Câștigătorii alegerilor au fost membrii Partidului Liberal, care au primit mai mult de 50 % din voturi, în timp ce Partidele Socialist și Conservator au ieșit pe locul 2, la scor egal. Prin evaluarea electorală, elevii partidului câștigător au puterea de decizie pentru implementarea unui proiect finanțat de FPDL, din fonduri europene. Rezultatul propunerilor formulate de cei 20 de elevi este, astfel, real și relevant pentru comunitatea locală. Colaborarea FPDL cu elevii Liceului Teoretic nu se încheie în 14 martie, deoarece vor urma sesiunile de implementare propriu-zisă a proiectului realizat de elevi, care vor fi îndrumați de cei 2 facilitatori ai FPDL.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic