Vreau să fiu cel mai bun primar!

8
1.746 vizualizari
views

Campania de participare publica - Vreau sa fiu primar

Aud acelaşi lucru din `90 încoace. Vreau să fiu cel mai bun primar! Dar nici după 20 de ani nu am întâlnit primarul despre care să spun la final de mandat că sunt mândru că l-am ales. Ce anume îl schimbă pe edil odată ajuns în fotoliul primăriei, ce a reuşit să facă fiecare dintre aceştia din tot ce şi-au propus, ce nu au făcut şi mai ales ce NU ar fi trebuit sa facă, ştim deja.

“Vreau să fiu cel mai bun primar”

– este o campanie de participare publică pe care o lansăm din dorinţa de a afla punctul de vedere al fiecărui cetăţean al Codlei pentru că nouă ne pasă  şi vrem ne implicăm activ în folosul comunităţii. Iată câteva întrebări pe care vi le propunem, însă vă puteţi exprima părerea într-o expunere liberă.

  1. Ce calităţi trebuie să aibă un primar?
  2. Ar trebui să conteze vârsta sau averea acestuia?
  3. Realizările personale ale candidatului contează?
  4. Ce aţi alege de la acesta:  notorietatea sau ce îsi propune să facă?
  • Expune-ţi în secţiunea comentarii punctul tău de vedere.

La finalul campaniei de participare publică “Vreau să fiu cel mai bun primar” vom prezenta fiecărui candidat la primarie lista cu părerile cetăţenilor, pe care vor trebui să o semneze că şi-au însuşit cele scrise. Reuşind acestea, vom reaminti de fiecare dată viitorului primar, atunci când şi dacă va fi cazul, că este alesul nostru şi că ne reprezintă interesele.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

8 COMENTARII

  1. Să vă spun două vorbe despre dreapta sau stînga acestor traficanţi de vise electorale deschideti ochii si să faceti diferenţe dintre doctrina socialistă şi cea populară … să nu cădeţi in plasa celor care vînd vorbe goale într-un populism entuziast de ceea ce-ţi va oferi si ceea ce este posibil sa realizeze cu adevarat (ţinind cont de fonduri municipale … că nu poate să-ţi spună ca-ţi aduce marea cu sarea la Codlea cînd in bugetul orasului sund doi lei vechi, bani de buzunar, ca să-şi plateasca el benzina de maşină a primariei), că tactica fiind cea clasică a golanilor de autobuz, care te calcă pe picioare pînă ajung să-ţsi ia locul pe scaunul primariei, pretinzînd cu obrăznicie că e al lor. După ce am trăit cu obsesia congelatoarelor burduşite chiar şi cînd mîncam cartela lui nea Nicu pe pîine, nu ne putem obişnui cu ideea că vîntul libertăţii îţi smulge şi vrabia din mînă şi-ţi uşuie şi cioara de pe gard. Că nu-i departe ziua cînd vreun nătărău de primar din Codlea o să ne anunţe cu mîndrie patriotică că pe bani publici tocmai a terminat de asfaltat Poiana lui Sulică, locul sfînt unde s-a născut şi a şi murit subit societatea civilă/civică românească. Fraţilor tre sa fim cu ochii in patru că vine campania electorală şi vine un bou si-ţi spune: „Nu se poate, se dezechilibrează balanţa, se duce naibii creşterea economică, ajungeţi ca grecii! Votează cum îţi spun, că altfel vă ia mama dracu’!“. Şi tot aşa, pînă până se termină filmul cu victoria binelui.

  2. A! Ovidiu, initiativa e buna, dar chiar trebuie sa spunem ce asteptam de la un primar? ce calitati trebuie sa aiba? Ce realizari personale conteaza? etc… cred ca majoritatea care merg la vot, au acelasi lucru in cap: \"binele si prosperitatea Codlei\" … ca un primar nu poate sa-ti dea tie personal nimic … tot ce face (ar trebui sa faca) este pt toata comunitatea … pai tu vrei sa spun acum ca as dori sa fie cinstit si onest comunitatii, loial intereselor orasului si nu celor personale … pai, intreaba tu candidatii … si daca unul spune altceva, atunci ori e bou-prost ori nu a inteles cu ce se mananca campania electorala … MAI DEGRABA VOI AR TREBUI SA INCEPETI O CAMPANIE DE PREZENTARE A CANDIDATILOR; CAUTANDU_LE FIECARUIA INTRE COARNE, DACA ARE CEVA DE ASCUNS, MINTE, INSALA, ETC … ca de la ei din gura o sa auzi doar lucruri frumoase …
    DACA VREI SA LE PREZINTI CANDIDATILOR CEVA, atunci prezintale poze cu gauri din asfalt, sosele trasate aiurea, santuri din fata caselor care baga apa pluviala in curte, cersetori de la coltul strazilor, canale infundate, hoti care fura lemne din padure, hoti care fura de pe camp si cu birouri de la primarie supra pline cu taietori de frunze la caini pe banii bugetarilor, etc. Ati scris o gramada de articole despre neajunsurile si neregulile din oras (dupa parerea mea ati scris chiar prea putin) prezentatile aceste articole si comentariile celor care le-au citit …

  3. Gabi Laca raspunsuri la intrebari….1- calitatea primarului .Sa fie cat mai cinstit cu codlenii, sa sara in ajoutorul orfanilor si defavorizatilor. 2- Conteaza varsta sau averea? Da si nu. Cel saracut ,ajuns primar , sa nu ajunga manjit , sa fie de perspectiva , dinamic (adica tanar 30-40 ani) si sa gandeasca ideea;” cu ce masura ai sa masori , asa ti se va masura si tie” .Ca cel bogat nu se va uita niciodata mai jos de treapta celor diferiti de el , deci conteaza sa aiba ” avere” castigata cinstit . 3-conteaza realizarile ? Da . Avand o scoala a vietii , trecand prin rele si bune , si pregatirea elementara ( facultate sau facultati) implicarea in urbe , alaturi de oamenii obisnuiti ,e un punct forte. 4- notorietate sau propunere a ceea ce vrea sa faca. Un raspuns scurt . Priviti ceea ce sa realizat in orasul vecin noua si o sa intelegeti ( Ghimbav), cam la fel am vrea sa fie si pe aici in oraselul nostru

  4. PRIMARUL ZILELOR NOASTRE…. sa fie un bun gospodar, sa faca tot ce este posibil sa dezvolte localitatea pe care o conduce,sa angajeze oameni priceputi in accesare de fonduri europene pentru a infiinta societati comerciale locale care la randul lor sa creeze LOCURI DE MUNCA.Crearea de locuri de munca este primordiala in bunul mers al unei societati normale si nu numai.Varsta optima pentru candidatul la primarie ar fi in jurul la 40 ani dupa parerea mea,daca este prea tanar este necopt si fara experienta,iar celui batran ii lipseste viziunea despre viitor,40 de ani este o varsta OK,bateriile sunt incarcate la maxim pentru a duce la bun sfarsit tot ce si-a propus.Realizarile personale sunt esentiale si de luat in calcul deoarece oglindeste tot ce a facut el inainte de a da piept cu functia din primarie.Notorietatea este de doua feluri ,negativa si pozitiva,daca o are pe cea din urma, clar are un plus de incredere din partea cetateanului in tot ceea ce-si propune sa faca in viitor.

  5. Un primar adevarat este cel care cunoaste problemele comunitatii si care face demersuri pentru rezolvarea acestora. Pentru a le cunoaste insa trebuie “sa coboare” din fotoliu si sa discute cu cetatenii. Astfel ar afla probleme cotidiene care ne afecteaza si ar lua masuri in consecinta avand parghile la dispozitie in acest sens. Un ales nu foloseste comunicarea cu cei pe care ii reprezinta nu are cum sa fie un bun gospodar. Gospodar nu inseamna ca trebuie sa iasa sa dea cu sapa sau alte lucrari de genul(desi un bun lider este cel care deschide drumul si vegheaza apoi ca acesta sa fie tinut), ci mai degraba un om care gestioneaza alti oameni si resurse pentru a face schimbari (fara a pune apoi tablii in care sa-si laude realizarile). Un om inteligent se inconjoara de alti oameni destepti. Daca ne raportam la situatia actuala, varsta, averile sau realizarile nu sunt indicatori atat de relevanti cum ar fi fost acum 100 de ani cand lumea alegea un om gospodar (la propriu) si care avea casa/pamant/etc si nu se dadea in laturi de la munca. Astazi parintii sau alte “afaceri” pot asigura venituri si realizari care sa nu fie direct proportionale cu niste calitati. Dar este la fel de adevarat ca o persoana care nu are ordine in propria viata nu confera credibilitate ca se va descurca mai bine ca si primar. Cine mai crede in promisiunile candidatilor dupa 20 de ani este fie naiv, fie foarte optimist. Notorietatea candidatului il poate ajuta, dar nu trebuie uitat ca un om care primeste “putere” se va transforma in alt om. Deci pentru viitoarele alegeri va fi greu de ales cineva, nu putem decat sa speram (da, sunt un optimist)ca cineva se va gandi si la interesul public nu doar la cel personal. PS. Si mai sper ca viitorul primar sa nu fie ales pe carnati, ulei, faina sau alte mere padurete…

  6. salut.si eu as vrea ca viitorii primari ai orasului sa fie cei mai buni din tara dar…….v-ati gandit vreodata ca o sa vrea sa faca ceva si nu poate de cel care ii este superior si stiti la ce ma refer. este foarte greu sa fii singur impotriva tuturor, asta e realitataea cruda. ca pestele de la cap se impute :(. o zi buna va doresc.

  7. orasul e super monoton.mie cel putin asa mi-se pare 🙂 .nu te atrage nimic sa iesi pe strada si nici sa locuiesti aici.cred ca se poate face cate ceva in acest scop.dar cei de la conducere au alte preocupari,ca de exemplu sa colaboreze cu firma care ridica masini … :)) ,sau sa aiba grija ca vistieria lor sa fie plina dupa ce isi termina mandatul.astea-s preocuparile din ziua de azi a primarilor si a altora de pe langa ei.e doar opinia mea …

  8. primarul ar trebui sa fie un bun gospodar sa organizeze problemele asa cum si-ar organiza in curtea lui
    in codlea in momentul de fata nu sant decat magazine
    nu gasesti un loc de munca
    nu este atras nici un investitor
    ar trebui luat ex de la pr. ghimbav daca ai nostri nu stiu sa se descurce
    dupa ce ajung primari ei isi gospodaresc averile lor personale nu a locuitorilor orasului
    este foarte trist cum a ajuns codlea, acum 20 de ani erau locuri de munca pt. toti locuitorii dar acum este de plans situatia orasului
    daca se poate sa se ia cat mai multe impozite,contributii bani pe niste amarate de parcari care sant de pe domeniul public care ar trebui sa avem parte de ele gratis , locuri de joaca pentru copii cat mai putine{ ca am facut parcari}de spatii verzi nu mai spun ca nu mai vezi in oras
    imi pare tare rau ca nu am ce sa spun de bine ; ca a facut promenada? da trebuie sa ai un ban in buzunar ca altfel nu poti iesi in oras ca iti plang copii
    nici de spital nu a-aputut avea grija ca era ultimul lucru bun si trebuia desfiintat
    trageti concluzii cum sant primarii nostri si cum ar trebui sa fie si daca am suparat pe cineva sa ma ierte dar asta e realitatea si adevarul stiu ca doare

LĂSAȚI UN MESAJ