Urmărit de poliție ca-n filme, pe străzile din municipiul Codlea

0
6.752 vizualizari
views

Conducătorul unui autoturism marca Opel Astra, de culoare roșie, care nu a oprit la semnalele agenților de circulație la intersecția străzilor Lungă, Scheilor și Horia, a fost urmărit de către echipaj pe străzile din oraș. Conducătorul auto a mărit viteza, deși auto poliției avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, încercând să scape de mașina poliției pe străzile Plevnei și Negoiului. La intersecția cu strada Câmpul Alb, autoturismul a zburat efectiv prin intersecție, în condițiile în care avea semnul STOP, continuând fuga în încercarea de a se pierde. În cele din urmă, micul Schumacher a fost oprit cu sprijinul Poliției Locale, pe strada Izvor.

Polițiștii nu au fost uimiți să constate că tânărul de 22 de ani din municipiul Codlea avea o alcoolemie de 0.91 mg alcool pur în aerul respirat. La verificarea documentelor, s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat din 6 februarie, iar autoturismul pe care îl conducea îl ”împrumutase” de la prietenul său.

Conducătorului auto i-au fost luate probe de sânge la Spitalul Municipal Codlea și i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: cond. pe drumuri publice fără a poseda permis auto, conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe interzise. Pedeapsa prevăzută de lege este de la 1 la 5 ani.

Tânărul a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore și propus pentru arestare preventivă de 30 de zile.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic