Tânăr oprit de de polițiști în trafic, băut la volan

0
2.984 vizualizari
views

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 15 noiembrie 2020, în jurul orei 00.10, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe raza municipiului Codlea, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.  La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,57 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic