Sute de codleni au venit la aprinderea luminilor de sărbători

0
1.307 vizualizari
views

Câteva sute de codleni au dat curs invitației de a participa la manifestările organizate de către administrație cu ocazia deschiderii Sărbătorilor de Iarnă. Tonul la dat Fanfara Română, pe scena instalată în Promenadă. Nerăbdători, zecile de copii au numărat împreună cu primarul Cătălin Muntean momentul aprinderii iluminatului de sărbători și s-au bucurat împreună cu toată suflarea prezentă. Și în acest an orașul este îmbrăcat de sărbătoare la nivelul așteptărilor. Ghirlande cu lumină albă și albastră împresoară stâlpii de iluminat din oraș, sute de luminițe traversează drumul național de la un capăt la celălalt al orașului, iar bradul din Promenadă se înalță semeț cu o perdea de lumini ca o mantie de iarnă.

Puțin după momentul aprinderii luminilor, copiii au dat buzna pe patinor. A fost acel moment mult așteptat de fiecare dintre ei. Cei care nu au avut loc în primul tur s-au pozat cu omul de zăpadă și cu renii, iar cele – 4 grade nu s-au simțit. Plăcintele și ceaiul cald au fost din belșug.

Pentru al 5-lea an consecutiv, codlenii au putut admira lucrarea artistului ceramist Marius Diaconu intitulată – Scena Nașterii Mântuitorului. Și pentru a da cezarului ce este al cezarului, trebuie să recunoaștem că la Codlea a prins viață pentru prima oară acest proiect. Ulterior el a fost preluat și de orașul Brașov. Scena întruchipează Nașterea pruncului Iisus, iar maestrul spune că lucrarea a fost inițial prezentată în Franța anului 1995, cu tema: ”Pentru noi, românii, Iisus s-a născut în Romînia”. Specificul românesc este dat de faptul că Fecioara Maria își leagănă pruncul pe picioare, obicei specific al mamelor românce.

A fost o seară frumoasă de 4 decembrie, în care locuitorii de la poalele Măgurii au admirat luminile. Cei 3 băieți cu voci de aur ai trupei Distinto au menținut atmosfera cu piese din repertoriul internațional. Pe scenă au urcat și talente locale, dar și copiii de la Kids Music Production.

dsc_4988-copy dsc_4991-copy

dsc_5059-copy dsc_5067-copy dsc_5123-copy dsc_5205-copysarbatori_iarna_codlea-1 sarbatori_iarna_codlea-2

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ