Sute de angajați DRÄXLMAIER au participat la acțiunea „Let’s do it, Romania”.

0
642 vizualizari
views

Colegii de la DRÄXLMAIER Pitești și Brașov au participat la acțiunea de ecologizare, organizată la nivel mondial „World Cleanup Day”. Ei au contribuit la curățarea de deșeuri și gunoaie a unor zone întinse din apropierea orașelor.

21 septembrie 2019. Peste 250 de angajați ai DRÄXLMAIER Pitești și DRÄXLMAIER Brașov și-au petrecut ziua de sâmbătă ajutând la protejarea mediului înconjurător. Echipați cu mănuși și saci de gunoi, colegii au colectat în doar câteva ore peste 6 tone de deșeuri – de la materiale plastice la polistiren, cutii de carton, ambalaje și resturi menajere.

În Pitești zonele vizate pentru curățenie au fost în cartierul Găvana, în zona arterelor Zamfirești și Grigorești. În județul Brașov, colegii au ecologizat zona Maial din Codlea, aflată la poalele muntelui Măgura.

„Am curățat pădurea de gunoaie, am făcut mișcare și ne-am și distrat. A fost o ieșire interesantă și cu folos în aer liber. Este importat ca toți să realizăm că gunoiul aruncat la întâmplare poluează și distruge natura”, a spus Daniel, de la DRÄXLMAIER Pitești.

Echipa numeroasă de voluntari a companiei s-a bucurat să facă o faptă bună în timpul liber. Colegii s-au arătat dornici ca și pe viitor să participe la alte acțiuni similare. Mulți dintre ei au venit alături de copii, dorind să-i învețe cât este de important să mențină curățenia în mediul înconjurător.

„Peisajele sunt superbe. Ține de fiecare dintre noi să le protejăm pentru a avea o țară frumoasă și curată. M-am simțit minunat alături de colegi, am curățat liziera pădurii și suntem bucuroși că am transformat zona într-un loc îngrijit și potrivit pentru o plimbare. E și mai important să arătăm un exemplu copiilor noștri. În viitor ei trebuie să aibă grijă de aceste zone, de natură”, a povestit Laura, colega noastră din DRÄXLMAIER Brașov.

DRÄXLMAIER Group este partenerul dedicat al comunităților locale.
DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 70.000 de angajați în întreaga lume. Datorită muncii și capacității lor de inovare, DRÄXLMAIER Group a ajuns lider în domeniul tehnologic pentru segmentul premium de automobile.

Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul sistemelor de condus convenționale și alternative, precum și în domeniul componentelor electrice și electronice. Printre acestea se numără sistemele de cablaj și cele de baterii de înaltă tensiune. Ca lider de piață în crearea interioarelor pentru automobilele premium, DRÄXLMAIER Group furnizează console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit. În 2018, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de euro.

Printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche, și Volkswagen.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ