Strada 9 Mai intră în rândul străzilor civilizate

0
2.762 vizualizari
views

Strada 9 Mai se alătură altor străzi din municipiul Codlea, refăcute complet. Parte dintre acestea reasfaltate după introducerea rețelei de apă și canal, iar altele asfaltate pentru prima dată. Însă strada 9 Mai este un punct de legătură important, ce asigură accesul în 3 cartiere mari ale orașului: spre cartierul Măgurii, 9 Mai și Codlea Nord, dar și spre alte străzi, aspect deloc de neglijat. Statistic vorbind, pe strada 9 Mai trec zilnic sute de mașini, mașini care până mai ieri suportau calvarul cauzat de lucrările în derulare.

Pe parcursul a două zile, în Joia Mare și Vinerea Mare, pe această stradă s-a turnat covor asfaltic de la un capăt la celalalt, spre bucuria tuturor celor care locuiesc pe 9 Mai sau tranzitează zona spre reședințele acestora.

Totul este complet schimbat. Trotuare refăcute, spații eficientizate, locuri noi de parcare, bănci și coșuri de gunoi la scările de bloc. Pe ultima sută de metri în cursul după-amiezii de vineri, 29 aprilie, se pregătea asfaltarea intersecției 9 Mai cu strada Freziei, până la sensul giratoriu de pe strada Măgurii. În final, vor fi efectuate marcajele stradale și numerotate cele peste 50 de noi locuri de parcare.

DSC_0082 (Copy) DSC_0083 (Copy) DSC_0095 DSC_0103 (Copy) DSC_0104 (Copy) DSC_0129 (Copy) DSC_0070 (Copy) DSC_0074 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic