Spectacolul muzical al celor mai talentați copii de la Proartis

2
1.680 vizualizari
views

Targ ProArtis

Vineri, 25 noiembrie 2011, ora 17.00, Centrul Cultural Proartis Codlea ne-a invitat la evenimentul cultural Târgul de Toamnă – ediția a II-a. În aplauzele oaspeților sălii Restaurantului L’antique, profesorii organizatori au urat tuturor un sfârșit de toamnă minunat și o iarnă de poveste.

A urmat o seara muzicală de excepție, cu muzică clasică și modernă, instrumentală și vocal instrumentală.

Tinerii artiști, deosebit de talentați și deopotrivă emotionați, au dovedit progresele lor publicului, părinților și profesorilor.

Au fost prezenți la eveniment și copiii clasei Creativ-Grafică-Pictură (CCProartis) îndrumați de prof. Ioana Bohălțeanu, care au expus căteva din lucrările efectuate la cursuri.

Pianul, viorile, chitările, au prins viață mânuite de micii interpreți. Muzica bună și efortul micilor pasionați de acorduri au fost încununate cu aplauze și aprecieri.

Clasa de muzică ușoară, coordonată de doamna profesoară Daniela Bolovan, a fost reprezentată cu succes de Sara Robu (vedeta serii, care la numai 7 ani a avut deja o participare la un concurs de muzică la care a obținut un premiu important), Călin Lazăr, Andreea Agache și Bianca Dumitru.

Pregătiți la pian de domnii profesori Tîrnovschi Mihai, David Frâncu și Robert Sârb, au cântat și ne-au încântat cei mai buni elevi de la Proartis: Alexia Lazăr, Georgiana Mihăilescu, Denisa Culcer, Maria Butnariu, Bogdan Odolean, Ștefania Cristea, Monica Motcă, Ruth Bărbulescu, Iulia Jugaru, Miruna Filip, Ligia Dumitru și Iulia Stan.

Foarte apreciați au fost elevii pregătiți de doamna profesoară Monika Csiki la clasa de vioară: Diana Enache, Sidonia Bordean, Gloria Chiciudean.

Am aplaudat în mod special interpreții de la clasa de chitară, pregătiți de domnul profesor Robert Caloian: Ruben Jugariu, Rareș Bacrău, Adriana Muntean.

Prezentați de doamna profesoară Daniela Bolovan și de domnul profesor și director Lucian Opriș, viitorii mari artiști ai Codlei au emoționat auditorul cu rezultatele muncii lor la Proartis. Datorită acestui Centru Cultural, copiii din orașul nostru se pot bucura de sprijinul dascălilor și al familiilor.

În spatele câtorva minute prezentate pe scenă se află ore, săptămâni, luni sau chiar ani de exercițiu, studiu, seriozitate, conștiinciozitate, renunțări, entuziasm, pasiune.

Centrul Cultural Proartis pregătește pe data de 17 decembrie un nou eveniment muzical numit ,,Steluțe de zăpadă”, pentru promovarea artiștilor de vârste fragede care vor prezenta cântece de iarna și vor fi răsplătiți de Moș Crăciun.


Târgul de toamna Proartis – Codlea 25 noiembrie 2011

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Felicitări copiilor, ati fost extraordinari!Mulțumesc profesorilor de la C.C. Proartis pentru dăruire și răbdare iar tuturor celor care au fost prezenti le mulțumesc! Multumesc echipei Codlea – Info pentru materialul realizat și pentru implicarea voastră în promovarea tinerelor talente din orașul Codlea și împrejurimi. Menționez că au fost prezenți la eveniment și copiii clasei Creativ-Grafică-Pictură (CCProartis) îndrumați de prof. Ioana Bohălțeanu, care au expus căteva din lucrările efectuate la cursuri.
    Cu stimă, LO

LĂSAȚI UN MESAJ