Sfântul Vasile fost un recunoscut apărător al credinței, arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei, a propovăduit învățăturile creștine și a ajutat săracii, bolnavii și bătrânii.
Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică.
A scris Regulile vieții monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești.
Deși Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: ,,Dumnezeu, Care poartă grija de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduința de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”.
Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții că Duhul Sfânt este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență a milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți.
Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.
Legătura Sfântului Vasile cel Mare cu țara noastră
În scrisoarea nr. 155, Sfântul Vasile cel Mare îi cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, să-i trimită moaștele martirilor din aceste părți. Acest guvernator îi trimite moaștele Sfântului Sava, martirizat de goți la nord de Dunăre, în anul 372. Amintim că pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Țării Românești titlul onorific de locțiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflată sub stăpânire otomană.
După ce Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în anul 1925, acest titlu a început să fie purtat și de către Patriarhul României, întrucât acesta este și mitropolit al Țării Românești.
Semnificația numelui Vasile
Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătura cu basileos, ,,rege”, ,,împărat”, ,,bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă forma Vasile (la vechiul Vasilie pare să fi renunțat chiar și conservatoarea limba bisericească), cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilica se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica și Sică/Sica.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată în ziua de 1 ianuarie.
La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Vasile cel Mare!