Serile de artă medievală din Turnul Alb

0
947 vizualizari
views

Centrul Cultural PETRE ȚUȚEA a organizat, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, în 21 și 22 din Cuptor AMD 2012, pentru al V-lea an consecutiv, Serile de artă medievală din Turnul Alb.

Manifestarea organizată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național, gazduită de Turnul Alb și Bastionul Graft, a fost deschisă atât vechilor bresle meșteșugărești și artiștilor amatori, cât și publicului larg căruia i-au fost propuse de către trupele prezente – Ordinul Basarabilor, Ordinul Mușatinilor, Arcașii de la Sucevița, Ordinul Bravilor Cavaleri și Compania Lumiolar – spectacole de teatru, scenete şi animație pentru copii, Comedia dell’arte, teatru de păpuși, ateliere de confecționare de păpuși tradiționale și panarame, dansuri tradiționale, prezentări de activități lucrative specifice perioadei medievale (meșteșugari, negustori, agricultori, etc.), expoziții specifice, conferințe publice pe teme de istorie şi literatură veche, proiecții de imagini de epocă şi multe, multe alte surprize (străjeri la porțile turnului, salvarea domniței din turn, baba-oarba între coconi şi domnițe, ursitoare, sânziene, vânzători de leacuri miraculoase, patrule ale gărzii turnului, munteni cu ciobănești românești, cavaleri luptându-se cu spadele sau ademenind domnițe, boieri, nobili și dregători, hoţi mărunți și tâlhari jefuind personajele medievale şi … nu numai).

Proiectul a fost iniţiat spre a favoriza și promova organizarea – prin atragerea de fonduri şi susținere mediatică – a unor tabere de igienizare si conservare a siturilor și obiectivelor medievale din județul Brașov prin angrenarea de tineri voluntari.

Partenerii educaționali ai proiectului au fost Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Liceul Andrei MUREȘANU – Brașov și Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian STROIA din Cluj-Napoca.

Proiectul s-a bucurat de susținerea DELACO, ConsilPrest, Galli-Gallo.

Turnul Alb (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic