Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale ,,BUREBISTA” aniversează 5 ani de la înființare

0
89 vizualizari
views

Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” va primi miercuri, 31 mai, începând cu ora 12.00, Drapelul de Luptă și va marca aniversarea a cinci ani de la înființare, în cadrul unei ceremonii militare și religioase, care va avea loc în Promenada din Codlea (în proximitatea Bisericii Fortificate) din județul Brașov.

Decretul de acordare a Drapelului de luptă Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” se conferă în baza Decretului prezidențial nr. 487/2023 din 11 mai 2023, cu prilejul împlinirii a cinci ani de existență a unității militare, instituție de învățământ militar non-universitară de formare și dezvoltare a personalului din arma forțe pentru operații speciale, pusă în slujba patriei cu demnitate, onoare și devotament.

Ceremonia militară și religioasă este organizată în colaborare cu Primăria Municipiului Codlea și se va desfășura în prezența reprezentanților Statului Major al Apărării, a echipei de comandă a Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, comandanților de unități din Forțele pentru Operații Speciale, comandanțiilor de unități din garnizoana Brașov, precum și alături de reprezentanți ai autorităților locale și membrii ai comunității locale.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ