Săptămâna darurilor continuă

0
1.377 vizualizari
views

Spital Mina 1 Mai - codlea info.ro

Luna decembrie 2011 este prilej de a dărui, de a bucura. În calitate de voluntari din partea  Asociației pentru Înfrumusețarea Codlei, primim apeluri de la oameni de bine din oraș care au ce oferi și ne solicită ajutorul pentru a direcționa darurile către cei care au nevoie.

Am considerat că alimentele dăruite în 27 și 28 decembrie vor aduce un strop în plus de bunăstare la Spitalul de Psihiatrie si Neurologie Mina 1 Mai – Sectia de Psihiatrie Cronici, la Spitalul Municipal Codlea, la Adăpostul pentru mame și copii abuzați Emanuel Codlea, la Complexul Măgura din Codlea (unde se află 5 Centre cu un efectiv de 110 suflete în îngrijire: Centrul ,,Speranța” – pentru copii cu handicap sever, Centrul ,,Domino” – Centru de Primire în  Regim de Urgență, Centrele  de Plasament pentru fete ,,Albina” și ,,Aurora” și Centrul Maternal ), la Casa ,,Samariteanul Milos” Ghimbav și la Centrul pentru Copilul Delincvent Ghimbav.

Cele 1000 de cutii de alimente oferite  înseamnă pentru noi o aplecare către problemele semenilor noștri, un prilej de a cunoaște mai mult despre dificultățile și durerile celor de lângă noi. Am fost primiți cu brațele deschise, am zâmbit și am suferit împreună cu ei.

Mulțumim celor care au inițiat campania de distribuire a alimentelor: Power Gym Codlea, Asociația Civică ,,Muntean Cătălin”, Delaco.

Dar din dar (video)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic