După două zile de conclav, Biserica Catolică are un nou Suveran Pontif.
Cardinalii electori reuniți la Vatican au ales un nou lider spiritual, iar fumul alb apărut pe hornul Capelei Sixtine a confirmat consensul atins.
Noul Papă este cardinalul american Robert Francis Prevost, care a decis să își asume numele papal Leon al XIV-lea (Leo XIV), marcând astfel o nouă etapă în istoria pontificatului.
Momentul istoric a fost întâmpinat cu aplauze de zeci de mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru, care au așteptat cu emoție apariția Suveranului Pontif la balconul bazilicii.
După alegerea sa, Papa Leon al XIV-lea i-a salutat, cu o îmbrățișare simbolică, pe toți cardinalii care l-au votat, într-un gest de unitate și fraternitate. Conform tradiției, aceștia vor lua cina împreună în această seară.
Ceremonia a fost deschisă cu binecunoscuta formulă în latină:
„Annuntio vobis gaudium magnum: Habemus Papam!” – „Vă anunț o mare bucurie: îl avem pe Papa!”
Papa Leon al XIV-lea preia conducerea Bisericii într-o perioadă plină de provocări, cu așteptări uriașe privind reforma, reconcilierea și redresarea morală a instituției.
Iată biografia papei Leon al XIV-lea
Primul papă din Ordinul Sfântului Augustin, cardinalul de origine americană Robert Francis Prevost și-a ales numele Leon al XIV-lea. Născut în 14 septembrie 1955 la Chicago, are aproape 70 de ani. Fost prefect al Departamentului pentru episcopi, a fost ales ca episcop al Romei joi, 8 mai 2025, la ora 18.07, în Capela Sixtină. Este al 267-lea papă din istoria Bisericii catolice.
Vatican News – 8 mai 2025 Primul papă augustinian, are aproape 70 de ani. El și-a ales numele de Leon al XIV-lea. Fost prefect al Departamentului pentru Episcopi, a fost ales joi, 8 mai 2025, la ora 18.07 și este cel de-al 267-lea Papă din istorie.
Primul Papă augustinian, el este al doilea Suveran Pontif american, după papa Francisc, dar, spre deosebire de Bergoglio, americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, s-a născut în nordul continentului și a păstorit în sudul acestuia, înainte de a fi chemat de predecesorul său să conducă Departamentul pentru Episcopi și Comisia Pontificală pentru America Latină.
Noul episcop al Romei și-a ales numele Leon al XIV-lea. S-a născut la 14 septembrie 1955 la Chicago, Illinois, tatăl lui fiind Louis Marius Prevost, de origine franceză și italiană, iar mama, Mildred Martínez, de origine spaniolă. Are doi frați, Louis Martín și John Joseph.
Și-a petrecut copilăria și adolescența în Statele Unite, studiind mai întâi la Seminarul minor al Părinților Augustinieni și apoi la Villanova University, în Pennsylvania, unde, în 1977, a obținut licența în matematică și a studiat filosofia. În același an, la 1 septembrie, la Saint Louis, a intrat în noviciat în Ordinul Sfântului Augustin (OSA), în provincia Our Lady of Good Counsel din Chicago. A făcut primele voturi la 2 septembrie 1978, iar la 29 august 1981 a depus voturile solemne.
După formarea la Catholic Theological Union din Chicago, a absolvit Teologia. La vârsta de 27 de ani a fost trimis de superiorii săi la Roma pentru a studia Dreptul Canonic la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino (Angelicum). A fost sfințit preot la 19 iunie 1982, la Colegiul Augustinian Sfânta Monica, de către monseniorul Jean Jadot, președinte al Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, în prezent Departamentul pentru Dialog Interreligios.
Prevost a obținut licența în 1984, iar în anul următor, în timp ce își pregătea teza de doctorat, a fost trimis la misiunea augustiniană din Chulucanas, Piura, Peru (1985-1986). În 1987 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Rolul priorului local al Ordinului Sfântului Augustin” și a fost numit director al Oficiului pentru Vocații și director al Oficiului pentru Misiuni al Provinciei augustiniene „Mother of Good Counsel” din Olympia Fields, Illinois.
În anul următor s-a alăturat misiunii din Trujillo, tot în Peru, ca director al proiectului comun de formare pentru aspiranții augustinieni din vicariatele Chulucanas, Iquitos și Apurímac. Pe parcursul a unsprezece ani, a deținut funcțiile de superior al comunității (1988-1992), director de formare (1988-1998) și profesor al novicilor (1992-1998), iar în arhidieceza de Trujillo, de vicar judecătoresc (1989-1998) și profesor de drept canonic, patristică și morală în cadrul Seminarului major ”San Carlos și San Marcelo”. În același timp, i s-a încredințat și grija pastorală a bisericii ”Doamna Nostră, Maica Bisericii”, ulterior ridicată la rangul de parohie cu titlul ”Sfânta Rita” (1988-1999), în periferia săracă a orașului, și a fost administrator parohial al bisericii ”Sfânta Fecioară Maria” din Monserrat din 1992 până în 1999.
În 1999 a fost ales prior provincial al Provinciei augustiniene ”Maica Bunului Sfat” din Chicago, iar doi ani și jumătate mai târziu, la capitolul general ordinar al Ordinului Sfântului Augustin, frații săi l-au ales ca prior general, confirmându-l în 2007 pentru un al doilea mandat.
În octombrie 2013 s-a întors în provincia sa augustiniană, la Chicago, și a fost director de formare la mănăstirea ”Sfântul Augustin”, prim-consilier și vicar provincial; funcții pe care le-a deținut până când papa Francisc l-a numit, la 3 noiembrie 2014, administrator apostolic al diecezei peruane de Chiclayo și, în același timp, episcop titular de Sufar. A luat în posesie canonică dieceza la 7 noiembrie, în prezența nunțiului apostolic, James Patrick Green, care l-a hirotonit episcop puțin peste o lună mai târziu, la 12 decembrie, în sărbătoarea Preasfintei Fecioare Maria de Guadalupe, în catedrala ”Sfânta Maria”.
Deviza sa episcopală este ”In Illo uno unum”, cuvinte pe care Sfântul Augustin le-a rostit într-o predică, Expunere asupra Psalmului 127, pentru a explica faptul că ”deși noi, creștinii, suntem mulți, în unicul Cristos suntem una”.
La 26 septembrie 2015 a fost numit episcop de Chiclayo de către pontiful argentinian, iar în martie 2018 a fost ales al doilea vicepreședinte al Conferinței episcopale din Peru, în cadrul căreia este, de asemenea, membru al Consiliului economic și președinte al Comisiei pentru cultură și educație.
În 2019, papa Francisc îl numește printre membrii Departamentului pentru Cler, iar în anul următor printre cei ai Departamentului pentru Episcopi. În același 2020, la 15 aprilie, vine numirea papală și ca administrator apostolic al diecezei peruane de Callao.
La 30 ianuarie 2023, papa îl cheamă la Roma ca prefect al Departamentului pentru Episcopi și președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină, promovându-l ca arhiepiscop. Iar în Consistoriul din 30 septembrie al aceluiași an, l-a creat cardinal, atribuindu-i diaconatul de ”Sfânta Monica”.
Prevost a intrat în posesia acesteia la 28 ianuarie 2024 și, în calitate de șef al Departamentului, a participat la ultimele călătorii apostolice ale papei Francisc și la prima și a doua sesiune a celei de-a 16-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor privind sinodalitatea, care a avut loc la Roma între 4 și 29 octombrie 2023 și, respectiv, între 2 și 27 octombrie 2024. O experiență în adunările sinodale deja dobândită în trecut ca prior al augustinienilor și reprezentant al Uniunii Superiorilor Generali (UGS).
Între timp, la 4 octombrie 2023, papa Francisc îl numește printre membrii Departamentelor pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru Prima Evanghelizare și Noile Biserici Particulare; pentru Doctrina Credinței; pentru Bisericile Orientale; pentru Cler; pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică; pentru Cultură și Educație; pentru Texte Legislative; al Comisiei Pontificale pentru Statul Cetății Vaticanului.
La 6 februarie anul acesta, a fost promovat în ordinul episcopilor de către papa Francisc, obținând titulatura bisericii din Albano.
Trei zile mai târziu, pe 9 februarie, a celebrat Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru – prezidată de papa Francisc – pentru Jubileul forțelor armate, al doilea eveniment major al Anului Sfânt al Speranței.
În timpul ultimei spitalizări a predecesorului său, la policlinica ”A. Gemelli”, Prevost a prezidat Sfântul Rozariu pentru sănătatea lui papei Francisc în Piața Sfântul Petru, la 3 martie.