Regal fără egal la handbalul feminin din Liga Națională între ACS Corona 2010 Brașov și HC Dunărea Brăila în sala Sporturilor DP Colibași din Brașov

0
1.446 vizualizari
views

Cu o bancă subțire Corona Braşov a ratat o victorie mare, pe care a avut-o în mână, pierzând dramatic în ultimele 5 secunde ale jocului cu 26-27 (16-13). Handbalistele de la Corona au început jocul surprinzător de bine pentru toată lumea: plăcut surprinși suporterii gazdelor, neplăcut surprinși numeroșii suporteri veniți de la Brăila, și foarte surprinse titratele jucătoare oaspete. Handbalistele de sub Tâmpa antrenate de Mariana Tîrcă și Dumitru Berbece au început excelent partida conducând cu 6-1 şi reuşind să ţină la distanţă jucătoarele Brăilei lui Costică Buceschi.

Deși tribuna e populată cum ne-am obișnuit în ultima perioadă cu jucătoare ale Coronei accidentate, apărarea a functionat foarte bine de această dată, iar goalkeeperul Denisa Dedu a fost cum ne-am obișnuit deja ăn din nou zi de graţie, cu numeroase intervenţii reuşite, cu două parade chiar de la 7 metri, culminând cu un gol pe-o greșală a colegei de națională din poarta Brăilei, Elena Gabriela Voicu. Deși la un moment dat al jocului handbalistele Coronei  au reuşit să-şi mărească diferenţa la 7 lungimi, brăilencele au călcat însă acceleraţia la podea şi-au reuși să reechilibreze jocul, astfel că până la pauză scorul înregistrat pe tabelă era 16-13. Deloc mulțumite că pot pierde șefia clasamentului, echipa antrenată de Buceschi a revenit perfect de la vestiare, iar în minutul 35 a reușit egalarea la 17.

Echipă cu experienţă şi moral, cu vânt din pupă insuflat de brigada  D.Florescu din Argeș și A.Stoia din București, care-au eliminat sistematic câte-o jucătoare a Coronei pe toată durata jocului, Brăila  a preluat conducerea, făcând 22-24. Handbalistele Braşovului au depăşit momentul şi au revenit bine în joc, scorul devenind 26-26 în ultimele 30 de secunde. Și cum toată lumea prezentă a observat, arbitrii au decis acordarea unui 7 metri pentru oaspete la ultima fază a jocului, cu doar 5 secunde înaintea finalului acestuia, Natașa Krnic a transformat cu precizie şi a adus Dunării Brăila o victorie care părea imposibilă. Păcat pentru spectacole că asistăm la jocuri făcute de deciziile bizare ale unor brigăzi de arbitri pe care-i considerăm prea des CAVALERI.

Pentru ACS Corona 2010 Brașov au înscris: Laura Chiper 12 goluri, Adriana Țăcălie-Crăciun 5, Camelia Hotea-Balint 3, Georgiana Ciuciulete 3, Mihaela Tivadar 1, Marilena Neagu 1 și Denisa Dedu 1.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Timea Tătar 6, Mădălina Zamfirescu 6, Natașa Krnic 4, Aneta Udriștioiu 4, Alexandra Orșivschi 3, Gabriela Perianu 1, Gabriella Szucs 1, Bianca Tiron 1, Andreea Lipară 1.

Remarcate în acest joc, de la Corona Denisa Dedu și Laura Chiper, iar de la vizitatoare Elena Gabriela Voicu și Natașa Krnic.

Vizitatoarele din Brăila au dedicat victoria colegei lor Mădălina Zamfirescu care ajunge astăzi la 22 toamne din cununa vieții, prilej cu care îi spunem și noi iubitorii handbalului un călduros La mulți ani, Mădă!

corona_bv corona_bv-1 corona_bv-2 corona_bv-3

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic