Proiectul de reabilitare și modernizare a Parcului cu Soare, cel mai emblematic parc al municipiului Codlea, a fost încărcat în sistemul de achiziții publice în cursul zilei de 26 iulie. Se estimează ca lucrările de modernizare să ajungă la aproximativ 500.000 lei, fără TVA, iar durata de refacere completă să fie de aproximativ 8 luni, potrivit caietului de sarcini.
Mihai Cîmpeanu, viceprimarul cu atribuții de primar al Codlei, consideră că toate aceste achiziții publice trebuiesc realizate într-o notă de transparență totală, iar câștigătorul licitației va fi prestatorul cu oferta având cel mai bun raport calitate – preț, dar care să și facă dovada capacității tehnice și profesionale. Astfel, la nivel de administrație se dorește informarea prealabilă a opiniei publice legat de modul în care se cheltuiesc banii publici, mai spune Mihai Cîmpeanu, care speră să avem unul dintre cele mai moderne parcuri din județ.
Solicitarea prevede printre altele ca Parcul cu Soare să aibă o garanție de minim 2 ani pentru execuția lucrărilor.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 august, ora 15:00.