Profesorii vor primi doar 13% creștere salarială de la 1 ianuarie, față de 40% cât prevedea ordonanța de urgență adoptată în plină grevă – proiect

0
100 vizualizari
views

Guvernul Ciolacu ar pregăti o majorare de 13% a salariilor de bază, de la 1 ianuarie, pentru profesori și angajații din Învățământ, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor, consultat de Edupedu.ro.
Proiectul prevede și o majorare pentru luna august, cu 7%, în condițiile în care în septembrie 2024 sunt programate alegerile locale.

Update: Alexandru Mihai Ghigiu, șeful cancelariei premierului Ciolacu, a declarat joi la Antena 3 că ”nu există nici un consens asupra acestor măsuri în coaliție. Dl Boloș nu a venit cu el în coaliție sau în guvern”.

Prevederea din draftul OUG privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:

“Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:

  1. a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
  2. b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”.

Procentul anual de creștere ar fi cel anunțat de sindicate: “dacă e să ne gândim la grila per total, cea pe care noi am propus-o, ar trebui să obţinem o mărire de cel puţin 20% anul viitor”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, recent.

Contactat de Edupedu.ro, la momentul respectiv, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că salariul unui profesor debutant trebuie să fie, de la 1 ianuarie 2024, așa cum „apare în OUG 57. Trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie”. Dacă rezultatele nu sunt conforme cu interesele colegilor, vom declanșa proteste“, a declarat Nistor pentru Edupedu.ro.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ