Polițiștii l-au reținut pe criminalul de la Săcele

0
1.472 vizualizari
views

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu Biroul de Investigații Criminale Brașov, Poliția Municipiului Săcele, Serviciul Criminalistic Brașov și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Brașov, la data de 24 noiembrie 2020, a fost identificat autorul infracțiunii de “omor” săvârșită pe raza municipiului Săcele, județul Brașov.

​În baza probatoriului administrat în cauză, autorul, un tânăr, în vârstă de 24 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

​În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, urmând a fi propusă soluție legală la finalizarea anchetei.

Stirea inițială – Femeie găsită moartă într-o scară de bloc

Duminică dimineața polițiștii au fost anunțați că într-o scară de bloc din cartierul Electroprecizia din Săcele se află trupul neînsuflețit al unei femei. Femeia de 65 de ani, era un om al străzii. Inițial cercetările au fost efectuate sub coordonarea Parchetului Judecătoriei Brașov, iar în urma autopsiei s-a stabilit că femeia a fost omorâtă și cazul a fost preluat de Parchetul Tribunalului în astfel de cazuri. În urma administrării probelor și a cercetărilor efectuate în cauză, în aproximativ 72 de ore de la data săvârșirii omorului bărbatul a fost reținut de polițiști.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic