Ploaia la Codlea, binecuvântare şi pacoste. Ce e de făcut?

5
899 vizualizari
views

Vremea capricioasă din ultimele zile şi-a spus cuvântul. A plouat, a fost soare, a plouat cu soare. Liniştit, intens sau furtună. Una peste alta, micii agricultori ai urbei s-au bucurat de darul apei, căci mare nevoie are pământul pentru agricultură. Pe de o parte…

Pe de altă parte, ploaia ne-a reamintit că avem deficienţe în sistemul de colectare a apei pluviale în oraş. Începând cu parcarea de microbuze din Codlea Nord, unde totul devine brusc un lac de acumulare şi continuând cu strada Constituţiei unde oamenii îşi zidesc porţile în faţa şuvoaielor de apă, Codlea este departe de a face faţă capriciilor vremii. Până şi strada Vulturului sau Şoimului se deteriorează la fiecare ploaie abundentă, făcând drumul aproape impracticabil pentru cei care se deplasează cu maşinile şi locuiesc în aceste zone.

Să sperăm că factorii de răspundere din administraţie ne vor citi şi în cel mai scurt timp vor lua şi măsuri, cum ar fi:

1. Refacerea canalului de colectare a apei pluviale zona Vulturului şi Soimului (ciocrac). La acest moment canalul este surpat şi dalele de beton distruse.

2. Găsirea unei solutii pentru preluarea debitului de apă care se adună din amonte pe strada Constitutiei şi deversarea acestuia în pârâul Vulcăniţa.

3. Realizarea unui canal de scurge în staţia de microbuze din Codlea Nord.

Inundaţii Codlea (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

5 COMENTARII

  1. “Zilele Codlei” e solutia. Pardon, sutele de tuia aruncate la gunoi. A, nu, sutele de mii de lalele plantate pt cateva zile. Nu, scuze, “amenajarea” de la intrarea in oras (sere). Imi pare rau, nu ma pot hotari. In rest numai de bine. La mai mare!

  2. Ovidiu, este foarte urat din partea ta ca nu mi-ai acceptat postarea, fara nici o explicatie … oare am fost chiar atat de deplasat?

  3. nu conteaza conteaza nu mai ce zice domnu ovidiu stan elconduce codlea cu commentarile lui daca scrieti adevarul nu publica a zis astaz cineva o vorba despre domnu stan pe mine ma bufnit rizul ce dreptate avut omul aia nu scriu ca mi rusine asa domnu stan nu iest asa simpatic cum se pare cu liceu sa conduci un ziar mai bine zis un oras e ceva grupurile de linga primar care sustine trebuia sa trazmiti toate commentarile asa e corect bravo succes la sters ……..

LĂSAȚI UN MESAJ