Peneș, cel mai mare producător de carne de curcan din România, și-a dublat exporturile

1
2.062 vizualizari
views

Peneș, cel mai mare producător de carne de curcan din România, și-a dublat exporturile. Societatea, specializată în creșterea și comercializarea cărnii de curcan, având cel mai modern abator din țară, a intrat de curând pe principalele piețe din Europa.

Sute de tone de carne iau drumul exportului. Astfel, produsele și preparatele marca ,,Peneș” ajung în țări precum Germania, Anglia, Grecia și Bulgaria.

Se lucrează la capacitate maximă, cererea fiind foarte mare, declară directorul general al societății Galli Gallo, Răzvan Șandru. Cu siguranță suntem unul dintre cei mai buni parteneri pe piața europeană, oferind un produs competitiv în raportul calitate-preț, acesta fiind și motivul pentru care în decursul acestui an exporturile s-au dublat. Totodată, avântul pe care l-a luat PENEȘ se datorează și celei mai noi investiții de la Șinca Nouă, incubația (unică în România), oferind pui de curcă pentru popularea fermelor, investiția făcând parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung.

În aceste condiții, Peneș își va extinde personalul considerabil, firma urmând să facă recrutări pentru ferme și abator în perioada imediat următoare, prioritate având locuitorii din municipiul Codlea. Se estimează ca numărul de angajați să ajungă la aproximativ 1000, la acest moment societatea având aproximativ 700.

Penes - Galli Gallo (2)

Penes - Galli Gallo (1)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ