Păcălită de infractori cu 130 mii euro prin metoda ”Accidentul”

0
1.988 vizualizari
views

Cunoscuta metodă accidentul utilizată de infractori pentru a înșela cetățenii face victime în continuare printre persoanele vârstnice, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. 

Victima de data aceasta a fost o femeie în vârstă de 82 ani din municipiul Brașov, care ar fi fost indusă în eroare de către o persoană necunoscută, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că fiul său ar fi provocat un accident rutier grav, în urma căruia a rezultat o victimă, ce necesită intervenții chirurgicale urgente în străinătate pentru care este necesară plata unei sume de bani.

Femeia a fost menținută în stare de eroare si ar fi înmânat unei persoane de sex masculin suma de aproximativ 130.000 euro.

Politistii au identificat autorii ca fiind 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 27 ani și 33 ani din județul Constanța. În baza probatoriului administrat în cauză, cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

De asemenea, de la acestia au fost ridicate atât sume de bani și bunuri, precum și un autoturism, despre care există suspiciunea că ar fi fost achiziționat cu bani proveniți din săvârșirea infracțiunilor.

Politia Brașov avertizează! Atenție la apelurile telefonice suspecte!

Mecanismul de producere al acestor fapte este același, însă scenariile prezentate victimelor și valoarea prejudiciilor depind de disponibilitatea victimelor de a oferi informații autorilor infracțiunilor în legătură cu membrii familiei și sumele de bani economisite și păstrate în casă.

De regulă autorii apelează numere din rețeaua de telefonie fixă deoarece utilizatorii acesteia sunt cu preponderență persoane de vârsta a treia și profită de vulnerabilitatea victimelor, exploatându-le statutul familial de părinte/soț/bunic, empatia dar și gradul scăzut de relaționare socială.

De cele mai multe ori infractorii nu dețin informații despre victime, pe care le contactează întămplător. Folosesc un discurs-legendă adaptat pe parcursul convorbirii în funcție de disponibilitatea pe care o arată victima și de datele pe care aceasta le furnizează.

Conversația debutează cu o știre șocantă despre un membru de familie al victimei care de cele mai multe ori este prezentat ca fiind  implicat într-un accident rutier, fie în calitate de făptuitor  fie în calitate de victim, iar consecințele acestui accident sunt foarte grave, ele putând fi de natură medicală sau legală.

În această înscenare autorul poate juca mai multe roluri, schimbându-și tonul vocii sau folosind tehnologii speciale de distorsionare a vocii, dându-se drept ruda victimei, politist, medic, avocat. Uneori în scenariu sunt implicați mai mulți infractori, fiecare vorbind cu victima pe rând și interpretând alt rol, iar pentru credibilitate în fundalul conversației se pot auzi diverse sunete, de exemplu sirene, plânsete etc.

În cadrul discuției sunt prezentate consecințele grave ale accidentului (ex. s-a soldat cu moartea victimei, persoana accidentată este un copil, o femeie însărcinată, victima trebuie transportată de urgență cu elicopterul la un spital în strainătate etc.).

De cele mai multe ori discuția debutează cu interacțiunea victimei cu cel pretins a fi ruda acesteia, care susține că a comis accidentul, se declară speriată și folosește o voce afectată de plâns cu scopul de a manipula și stârni interesul celui înșelat. Ulterior pentru a da credibilitate poveștii în discuție intervine ”un oficial”: ”polițist”, ”procuror”,” medic legist”, ”avocat” etc.  Se poate întâmpla ca pe parcursul discuției să intervină chiar mai mulți ”oficiali”, pe rând.  Aceștia dau victimei diferite informații tehnice care țin de cadrul legal (măsuri procedurale, urmări legale pentru autor, diagnostice medicale etc.) și totodată solicită bani pentru a interveni și a înlătura aceste urmări.

ATENȚIE! Odată ce persoana înselată este dispusă să plătească suma solicitată, infractorul încearcă să controleze toate posibilitățile acesteia de a comunica telefonic. În acest sens i se cere victimei să nu întrerupă conversația, iar dacă deține și un telefon mobil, aceasta va fi sunată și pe acel număr. Astfel, victima este pusă în imposibilitatea de a comunica cu alte persoane sau de a verifica informațiile primite.

În timp ce comunică cu victima, infractorul ține legătura și cu un complice, căruia îi furnizează toate datele pe care le primește și pe care îl dirijează la adresa acesteia pentru a ridica suma de bani. De regulă după acest moment acțiunea infracțională se încheie, dar au existat și cazuri în care victimele au arătat o disponibilitate de care infractorii au profitat și le-au cerut bani în repetate rânduri.

Ce trebuie să faci dacă te afli într-o astfel de situație:

  • Nu da curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”;
  • Verifică dacă situaţia de urgenţă este reală, sunându-ți ruda până răspunde. Câteva minute în plus nu pun pe nimeni în pericol;
  • Nu efectua niciun transfer bancar;
  • Nu înmâna bani unor persoane necunoscute care sunt trimise la ușa ta;
  • Sună la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuieşti, spune despre ce este vorba, interesează-te de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în situaţii de acest gen.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ