Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) Brașov- perspective, proiecte și planuri de viitor

0
794 vizualizari
views

Asigurarea egalității de gen în viața politică este una dintre condițiile unei societăți durabile.

Atunci când femeile sunt implicate în toate aspectele vieții politice: în administrațiile publice locale, județene, în Parlament, în Guvern, societatea este mai echilibrată, democrația fiind mai consolidată.

Să nu uităm că egalitatea dintre femei și bărbați este o valoare fundamentală a Uniunii Europene încă din 1957, când, prin Tratatul de la Roma, se stabilea principiul remunerației egale pentru muncă egală. De atunci, UE a continuat să combată discriminarea bazată pe gen, iar în prezent Europa este pentru femei unul dintre cele mai sigure și echitabile locuri din lume.

Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) Brașov a demonstrat în timp, valorile și particularitățile unei echipe unite, formate din doamne reprezentative în domeniile lor de activitate, implicate în acțiuni, atât pe linie politică, dar preponderent pe linie socială, acolo unde sunt cel mai bine evidențiate, calitățile feminine: maternitatea, echilibrul familiei, educația etc.

În perioada imediat următoare, membrele OFSD Brașov vor participa la Școala Politică de Vară, un program de câteva zile de dezbatere pe teme de politici publice: educație, sănătate, protecție socială, dar și un prilej de socializare și de schimb de experiență cu colegele de la celelalte organizații județene.

Un reper important îl reprezintă agenda de acțiuni și evenimente pentru pregătirea alegerilor prezidențiale și locale.

Ne propunem, în primul rând, consolidarea echipelor de doamne, din zonele importante ale județului nostru, dar și o serie de workshopuri de informare pe teme sociale, pe teme de interes pentru întreaga societate brașoveană.

Fiind o persoană îndreptată mult spre comunicare, consider că orice fel de echipă trebuie construită și menținută prin dialog deschis între membrii ei, de aceea țin foarte mult la consultarea și implicarea tuturor doamnelor- membre OFSD în  luarea deciziilor. Împreună ne vom aduce aportul ca Organizația Femeilor Social Democrate Brașov să reprezinte o voce importantă în generarea de propuneri de politici publice, atât la nivel județean, cât și la nivel național.

Ca președinte al OFSD Brașov voi milita și voi aduce de fiecare dată în discuție, în dialogul cu conducerea Organizației Județene PSD Brașov, tema necesității reprezentativității femeilor/doamnelor în funcții cheie, în funcții de conducere, acestea fiind un factor important de decizie și de echilibru într-o societate.

În final, aș dori să transmit faptul că Organizația Femeilor Social Democrate Brașov are mereu ușile deschise pentru cele care își doresc să se implice, să aibă un cuvânt de spus în localitățile sau în domeniile în care activează.

 

Alexandra Crivineanu
Președinte Organizația Femeilor Social Democrate Brașov
Consilier local

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic