Oktoberfest 2014, 11 zile de distracție la Brașov

0
1.300 vizualizari
views

Oktoberfestul brașovean va fi găzduit și în acest an pe arena „Ion Ţiriac“ a Liceului cu program sportiv. Potrivit consilerului local Christian Macedonschi, este oficial faptul că evenimentul de la Brașov este cel mai mare din afara granițelor Germaniei:  „Dorința noastră este să ajungem ca Oktoberfestul original, la 21 de zile. A ajuns un brand important al Brașovului și care ajută economia locală. Pot să vă spun că nu mai sunt locuri de cazare în aceată perioadă. De asemenea, vreau să mai menționez, în calitate de președinte al Agenției pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Brașov, că vom promova cu această ocazie toate punctele de interes turistic din județ. Va exista un ghid, vorbitor de limba engleză, care va fi la dispoziția turiștilor străini”.

Cortul are 3.600 de metri pătraţi, este cel mai mare din România, şi este pregătit să primească brașovenii și turiștii. Startul se va da joi, 4 septembrie, la ora 17.00. Macedonschi spune că sunt așteptate la ediția din acest an peste 250.000 de persoane, pentru care sunt puși la rece 1.000 de hectolitri de bere și sute de kilograme de preparate din carne, cu specific bavarez.

Tradiționala paradă care precede momentul în care se dă cep la butoiul cu bere va fi mult mai impresionanță în acest an, a precizat Anemone Hermeneanu, din partea organizatorilor. La ora 16.00, din faţa Teatrului „Sică Alexandrescu“ pornește parada trăsurilor şi carelor alegorice. „În acest an sunt zece trăsuri, dintre care una este specială pentru copii, trasă de ponei. De la Teatrul Dramatic, alaiul urmează traseul Nicolae Iorga, strada Mureșenilor, Poarta Șchei și de aici la arena Liceului Sportiv, unde se va da cep butoiului cu bere. Printre surprizele acestei ediții este formarea unui imens lanț uman, pregătit pentru ziua de sâmbătă, 13 septembrie, a mai precizat Anemone Hermeneanu.

sursa: newsbv.ro

oktoberfest brasov 2

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic