Nu vă jucați cu focul!

0
1.130 vizualizari
views

Pentru că în repetate rânduri s-a întâmplat ca pompierii voluntari să fie solicitați în perioada sezonului rece pentru a interveni în stingerea incendiilor si pentru că s-a constatat că în majoritatea cazurilor sursa a fost neglijența omului, am solicitat SVSU Codlea o scurtă informare cu privire la evitarea unor astfel de situații neplăcute.

REGULI DE COMPORTARE ŞI MĂSURI DE PROTECŢIE ÎN

PERIOADA SEZONULUI RECE

Pentru a nu avea parte de evenimente neplăcute  recomandăm respectarea următoarelor măsuri în gospodăria dumneavoastră:

  • – nu folosiţi instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii; verificaţi periodic starea acestora;
  • – nu lăsaţi în priză nesupravegheate: fierul de călcat, reşoul electric, radiatoarele sau alte aparate electrice de uz casnic;
  • – nu apelaţi la persoane neautorizate pentru  repararea instalaţiilor electrice,  de gaz sau aparatelor electrocasnice;
  • – nu cuplaţi la o singură priză electrică mai mulţi consumatori de energie;
  • – nu lăsaţi copii singuri în casă în timp ce arde focul în sobă sau cu surse de foc deschis la îndemână;
  • – nu lăsaţi copii să facă focul în sobe sau să folosească aparate de gătit (aragaz, plite, lămpi cu petrol  etc.);
  • – nu spălaţi cu lichide combustibile articole textile în apropierea surselor de foc deschis sau a celor cu temperaturi ridicate;
  • – nu uscaţi rufe sau alte materiale care se aprind uşor în apropierea surselor de căldură;
  • – nu faceţi foc deschis în curţi, grădini şi lângă construcţii sau furaje, pe timp de vânt, la o distanţă mai mică de 50 de m faţă de acestea;
  • –  nu păstraţi în locuinţă sau în celelalte  anexe gospodăreşti produse inflamabile;
  • – nu depozitaţi în podurile construcţiilor materiale textile combustibile, hârtie sau furaje pentru animale;
  • –  nu fumaţi în locurile unde există pericol de incendiu;
  • –  nu aruncaţi la întâmplare resturi de ţigări sau chibrituri aprinse;
  • – verificaţi instalaţiile de  utilizare a gazelor numai cu emulsie de apă şi săpun;
  • – nu loviţi şi nu răsturnaţi buteliile cu gaz lichefiat;
  • – la aprinderea aragazului  verificaţi robinetul de gaz, aprindeţi chibritul, apropiaţi-l de arzător şi uşor daţi drumul la gaz;
  • – folosiţi numai recipienţi cu gaz petrolier lichefiat omologaţi şi nu-i amplasaţi la o distanţă mai mică  de 1 m faţă de sursa de foc;
  • – nu umblaţi cu surse de foc deschis (lumânări, brichete, chibrituri, lămpi etc) în poduri, şuri, magazii, şoproane  şi folosiţi numai lanterne cu baterii;
  • – nu amenajaţi afumătorii în poduri, şuri, mansarde etc.;
  • – curăţaţi periodic coşurile de fum şi înlăturaţi fisurile produse în acestea . Verificaţi şi refaceţi periodic izolaţia termică a coşurilor şi canalelor de fum  faţă de materialele combustibile din structura podului şi acoperişului;
  • – nu depozitaţi furaje (păioase) sub formă de căpiţe (şire) în apropierea construcţiilor şi clădirilor;
  • – asiguraţi-vă  o rezervă de apă de cel puţin 400 l pentru intervenţia în caz de incendiu la gospodărie;
  • – pentru autoturismul dvs. procuraţi-vă un stingător cu praf şi CO2;
  • – nu vă creaţi rezerve de carburanţi în magazii, beciuri, pivniţe  etc;
  • – la părăsirea locuinţei asiguraţi-vă că nu aţi lăsat focul aprins, consumatorii electrici sub tensiune şi corpuri de iluminat aprinse.

SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU

SITUAȚII DE URGENȚĂ CODLEA

Tel: 0268252664; 0752319215

Șef Servicu: Cioacă Lucian

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic