Noutăți despre tabăra de corturi de la Codlea

0
1.938 vizualizari
views

Puțin timp ne mai desparte de evenimentul care va fi organizat pe Măgura Codlea, în zona Cetatea Neagră. Un parteneriat al administrației cu Asociația Cetatea Neagră, de petrecere a timpului liber în natură și educație istorică. Ce trebuie să știm dacă decidem să ne alăturăm taberei de corturi și care sunt noutățile?

INFORMAŢII UTILE:

 Tabăra va fi amplasată lângă Poiana lui Sulică, în vecinatatea Cetaţii Negre (pe traseu vor fi montate indicatoare spre tabără);
 Accesul spre tabără se poate face pe jos prin pădure în grup organizat, din zona Mărul Dulce, vineri 31.08.2018 de la ora 17:00 și sâmbătă 01.09.2018 de la ora 9:00;
 Accesul spre tabără se poate face și cu mijloace de transport pe traseul Mina 1 Mai- Valea Lată- Poiana lui Sulică (pe traseu vor fi montate indicatoare spre tabără)
 În tabără vor exista locuri speciale de gătit (bucătăria taberei), locuri amenajate pentru activităţi interactive (zonă de tras cu arcul, zonă de antrenament pentru lupte demonstrative), locuri de relaxare și punct de informare;
 În tabără va exista posibilitatea de a cumpăra băuturi răcoritoare.

LUCRURI NECESARE ÎN TABĂRĂ

 Cort 
 Sac de dormit 
 Rucsac
 Lanternă
 Pelerina/ naylon pentru ploaie
 Haine (ex: trening, pantalon lung, căciulă, șosete de bumbac, tricouri de bumbac, pulover, scurtă de fâs sau hanorac, etc) 
 Ghete sau bocanci de munte (obligatorii pentru drumeții) 
 Adidași sau teneși (în tabără) 
 Bidon de apa (minim de 2 l )
 Veselă (castron/farfurie, cană, lingură, furculiță)
 Cuţit sau briceag
 Trusă de igienă personală (săpun, prosoape, pastă și periuță de dinți, hârtie igienică, șervețele umede, etc.)
 Ghem mic de sfoară 
 Ac şi aţă de cusut

PROGRAM

Vineri 31.08.2018

  • Plecare organizată spre tabără, din zona Mărul Dulce prin pădure pe jos – ora 17:00
  • Înregistrare participanți
  • Instalare corturi și prezentarea Regulamentului taberei
  • Program liber

Sâmbătă: 01.09.2018

  • Plecare organizată spre tabără din zona Mărul Dulce prin pădure pe jos- ora 9:00
  • 9:00-11:00- Mic dejun (pentru cei aflați în tabără)
  • 11:00 Drumeții organizate pe grade diferite de dificultate, spre ruinele Cetății Neagre, unde odată ajunși veți descoperi povestea Cetății Negre. Se va merge apoi spre Vârful Măgura.
  • 14:00 Prânz
  • 15:00 Concursuri de orientare turistică cu busole puse la dispoziție și de organizatori
  • 16:00 Activități interactive cu membrii Asociației Cetatea Neagră- ateliere cu cavaleri teutoni, tragere cu arcul, dansuri medievale, demonstrații de lupte, etc;
  • 21:30 Foc de tabără pe acorduri de muzică folk

Duminică: 02.09.2018

  • 9:00-11:00- Mic dejun
  • 11:00 Vizite la Cetatea Neagră, drumeții organizate, concursuri de orientare turistică
  • 16:00 Plecare din tabără   

Asociația Cetatea Neagră

Tel:0766646451

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ