Notificare privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor

0
1 vizualizari
views

În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor- Republicare, vă reamintim faptul că persoanele fizice și juridice sunt obligate să își asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcțiile cu destinația de locuință,  înregistrate cu această destinație în evidențele organelor fiscale, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora și pentru care s-a păstrat în fapt destinația de locuință.

Prezenta notificare este valabilă doar dacă până la data prezentei, nu s-a încheiat încă asigurarea obligatorie a locuințelor, în condițiile Legii nr. 260/2008- Republicare.

Menționăm că polița de asigurare PAD acoperă doar dezastrul natural – cutremur, alunecare de teren și inundația ca fenomen natural.

  1. Obligația de a încheia asigurarea PAD:

Toți proprietarii de locuințe trebuie să aibă o poliță de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren, inundații)

În cazul în care nu aveți o astfel de asigurare, riscați să primiți amendă de la 100  la 500 de lei, conform art. 29 din Legea nr. 260/2008- Republicare

Asigurarea obligatorie de locuință (PAD) care costă 130 lei sau 50 lei  acoperă trei riscuri standard: inundații, cutremure și alunecări de teren ca fenomen natural.

Suma asigurată obligatoriu, este:

– 100.000 lei în cazul asigurării PAD de 130 lei (pentru fiecare locuință de tip A1)

–   50.000 lei în cazul asigurării PAD de 50 lei (pentru fiecare locuință de tip B2)

1 tip A – construcția cu structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic;

2 tip B – construcția cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic;

  1. Reînnoirea la timp a poliței de asigurare PAD:

Asigurarea PAD trebuie reînnoită anual. Vă rugăm să verificați data de expirare a poliței și să vă asigurați că o reînnoiți la timp pentru a evita sancțiunile.

Pentru a verifica dacă locuința pe care o dețineți este asigurată, puteți accesa linkul https://www.paidromania.ro/myPad/flow/

Vă mulțumim pentru colaborare și pentru responsabilitatea de care dați dovadă în protejarea locuințelor dumneavoastră împotriva dezastrelor naturale.

Vă rugăm să procedați la îndeplinirea obligației de încheiere a contractelor de asigurare obligatorie a locuințelor, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 260/2008-Republicare, constituie contravenții nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuințelor.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ