Ne bucurăm pentru lucruri de care ar fi trebuit să beneficiem de mai bine de 15 ani

0
710 vizualizari
views

Ne-am obișnuit să fim ignorați, în general vorbind, să ne adaptăm insuficiențelor, să acceptăm plafonarea și condițiile de muncă, viață și trai, însă niciodată nu ne-am pierdut speranța, această mare slăbiciune a omului că va fi mai bine într-o bună zi. De vreo 15 ani, poate 20, speranța noastră și promisiunile celor care s-au perindat ca lideri aleși ai oamenilor din comunitatea din care fac parte, au rămas fără ecou. Același ciclic ecou, care mi-a răsunat în timpane din 4 în 4 ani. Este singura explicație și motivul pentru care am folosit ștampila de vot. Am sperat. Câțiva din generația mea au ales străinătatea cu dorul de casă.

Însă nu mi-am putut imagina niciodată cum, în secolul vitezei, cineva se poate bucura atât de mult că s-a asfaltat o stradă. Strada aceea pe care ai bătut-o cu piciorul prin praf sau noroi ani de zile, străzi precum Negoiu, Mihai Viteazu, Florilor și multe altele, care abia în ultima perioadă au trecut de stadiul de uliță.

Trecusem pe strada Negoiu… O tanti ieșită la poartă îmi spune că nu credea că mai trăiește să vadă și că e mare minune ce se întâmplă. Se uita la asfaltul proaspăt turnat pe trotuar, de parcă îl sorbea din priviri. Oare așa se bucură și nemții sau austriecii? Știu, îmi veți spune că există localități prin țară, uitate de lume, unde dai prin bolovani. Brusc am realizat că, bucuria femeii pe deplin justificată este o bucurie pe care ar fi trebuit să o resimtă cu foarte mulți ani în urmă, după anii 90, pe când eram cel mai industrializat oraș din România? Sau măcar prin 2000, la 11 ani după revoluția din decembrie 89. Nu e de mirare că oamenii au devenit în timp sceptici, pesimiști și rezervați.

Au trebuit să treacă 20 de ani și să devenim zonă metropolitană ca administrația să înceapă să-și facă treaba cum trebuie, să pună mai presus interesele cetățeanului plătitor de taxe și impozite decât interesele proprii sau de grup.  Să se vadă în sfârșit o schimbare.

Am plecat de pe strada cu pricina reflectând la bucuria femeii. M-a încercat un gust amar, acel gust al omului care în mod inechitabil, a trăit în același oraș în care trăiesc și eu, dar care timp de 20 de ani a fost tratat diferit.

DSC_0603 (Copy)
Strada Negoiu

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ