Municipiul Codlea iese din scenariul roșu. De luni, 15 februarie, și alți elevi vor reveni fizic la școală

0
2.124 vizualizari
views

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 28/2021, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile în unitățile administrativ-teritoriale Codlea, Șoarș și Dumbrăvița.

Hotărârea prevede următoarele:

■ Art.1 Ca urmare a scăderii ratei de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, în unitățile administrativ-teritoriale Codlea și Șoarș se vor aplica prevederile H.G. nr. 35 din 10.02.2021 pentru rata de incidență corespunzătoare.

Potrivit reglementărilor în vigoare elevii vor reveni la cursuri în scenariul GALBEN, așa cum a fost formulat de către autorități. Însă, pentru că au apărut modificări legat de prezența la cursuri în scenariul GALBEN, vom reveni cu o actualizare a claselor de elevi care își vor desfășura activitatea în cadrul sălilor de curs.

De asemenea, se vor redeschide unitățile economice de tip baruri și restaurante în interior, cu o capacitate de maxim 30%.

Dumbrăvița intră în scenariul ROȘU!

■ Art.2 În unitatea administrativ-teritorială Dumbrăvița s-a constatat depășirea incidenței cumulate de 3/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile.

■ Art.3 Începând cu data de 13.02.2021, ora 0:00 în unitatea administrativ-teritorială menționată la art. 2 se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr. 35 din 10.02.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, corespunzătoare ratei de incidență de peste 3/1000 de locuitori.

■ Art.4 Ținând cont de incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată la finalul perioadei menționate la art.3, pentru unitatea administrativ-teritorială Dumbrăvița.

■ Art.5 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitațile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1 și 2 vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și vor dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia.

■ Art.6 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitațile administrativ-teritoriale menționate la art. 1 și 2 vor proceda cu celeritate la informarea populației, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice, cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea nr. 28/12.02.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:

https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2021/02/Hot-28.pdf

Cele 3 scenarii neactualizate, urmează informații noi:

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic