Lucrări de întreţinere şi reparaţii pe două drumuri judeţene din zona Rupea

0
506 vizualizari
views

Conducerea administraţiei judeţene împreună cu specialiştii Direcţiei de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice (DDJSP) din cadrul Consiliului Judeţean Braşov a stabilit necesitatea executării unor covoare bituminoase, respectiv turnarea unui strat de uzură BA16 cu o grosime de 5 cm, pe două drumuri judeţene din zona Rupea. Este vorba despre DJ 131 A Rupea Gara (DN 13) – Homorod, între kilometrii 0+050 – 2+510, şi DJ 132 B Homorod ( DJ 132) – Caţa, între kilometrii 0+050 – 4+800.

Aceste lucrări cuprinse în cadrul Contractului Subsecvent nr. 4/197/25.11.2019 de întreţinere şi reparaţii curente pe drumurile judeţene, derulat de Consiliul Judeţean Braşov cu finanţare din bugetul propriu, s-au desfăşurat în perioada 28 octombrie – 12 noiembrie 2020.

Pe drumul judetean DJ 131 A, premergător turnării covoarelor bituminoase s-au executat lucrări de întreţinere a covorului asfaltic, prin executia de plombe cu BA16 cu grosimea de 4 cm, urmată de aşternerea covorului asfaltic între km 0+050 – 2+475, covorul nou având o lăţime cuprinsă între 5,75 m –  6,25 m şi grosimea de 5 cm. După turnarea covorului asfaltic, s-au executat marcaje longitudinale şi treceri de pietoni pe porţiunea reabilitată, iar la podul de la km 2+400 s-au executat lucrări de reparaţie şi vopsire a parapetului pietonal. Valoarea lucrărilor de întreţinere pe acest sector de drum s-a ridicat la aproximativ 1.310.000 lei.

 

Pe drumul judetean DJ 132 B, înainte de faza turnării covoarelor bituminoase s-au realizat lucrări de întreţinere a covorului asfaltic, prin execuţia de plombe cu BA16 cu grosimea de 4 cm şi tratarea burduşirilor, urmate de aşternerea covorului asfaltic între km 0+074 – 4+732. Covorul nou are o lăţime cuprinsă între 5,75 m – 6,15 m şi grosimea de 5 cm. Lucrările s-au încheiat cu execuţia marcajelor longitudinale pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 0+000 – 4+732. Costul total al acestor reparaţii a fost de aproximativ 2.362.000 lei.

Potrivit specialiştilor DDJSP, starea de viabilitate a celor două drumuri a fost propice execuţiei acestor tipuri de lucrări, în sensul că nu existau deteriorări şi degradări excesive ale stratului-suport care ar fi putut compromite covoarele bituminoase nou-aşternute.

„Modernizarea infrastructurii de drumuri judeţene a fost şi rămâne o prioritate a noastră în actualul mandat. Dorim să fructificăm sursele de finanţare de care dispunem şi să continuăm să stragem atât fonduri europene, cât şi guvernamentale pentru refacerea drumurilor din toate zonele judeţului. Astfel, putem asigura conectivitatea localităţilor braşovene cu coridoarele de transport interne şi internaţionale. Mă bucur că pe lângă cele patru mari proiecte de modernizare a drumurilor judeţene, cu o valoare totală de peste 300 de milioane de lei, pe care le implementăm în cadrul Programului Operaţional Regional, reuşim să alocăm fonduri importante şi din bugetul propriu pentru realizarea unor lucrări de strictă necesitate, care rezolvă probleme punctuale din cadrul comunităţilor locale”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ