Lucian Pătrașcu: Primăria reacționează cu întârziere la problemele cetățenilor din municipiu

0
1.808 vizualizari
views

Lucian Pătrașcu, consilier PSD, atrage atenția Primăriei Brașov asupra lipsei de reacție în timp util la sesizările cetățenilor, iar acestea nu sunt puține la număr.

”Ne dorim ca aceste sesizări să fie scrise de fiecare cetăţean care vine, să treacă datele de contact, pentru ca sesizările să fie transformate în interpelări. Ei vor fi anunțați prin poștă despre stadiul demersurilor pe care le-am făcut pentru problema ridicată. Atunci când facem o interpelare scrisă Primăria trebuie să răspundă în termen de 30 de zile, iar noi, la rândul nostru, vom face informarea către cetăţeni. Întâlnirile vor avea loc în prima săptămână din lună, pentru ca la sfârșitul lunii, când de obicei sunt ședințele de Consiliu Local, sesizările triate să fie prezentate Consiliului Local sub formă de interpelări. Acesta este rostul nostru, să ne întâlnim cu cetăţenii și să aflăm ce probleme au. Cele care nu pot fi prezentate sub formă de interpelări, vom încerca să le rezolvăm cu executivul Primăriei, sau alte instituţii.

Sunt nişte interpelări pe care le-am făcut, unele chiar cu un an în urmă. Unele au fost rezolvate, altele încă nu. Din păcate, Primăria reacționează foarte târziu. Este vorba despre interpelarea pe care am făcut-o în problema pubelelor de pe strada Ioan Cantacuzino. Deşi e o problemă de siguranța cetățenilor, Primăria nu vrea să facă nimic pe această stradă. Este problema cu cele două pasaje, de pe strada Crinului și cel din Triaj. Sunt probleme care au fost  aduse la cunoştinţa Primăriei, iar reabilitarea pasajelor a fost prinsă în bugetul pe 2017. A început şcoala, copiii din care merg spre Şcoala 11, sau cei care merg la Colegiul de Transporturi se află în pericol, pentru că nu au posibilitatea să ajungă în locaţiile respective în siguranţă. Am sesizat lipsa toaletelor din parcuri, studiile de fezabilitate sunt prinse şi ele în bugetul pe 2017 dar nu s-a făcut nimic. Ne aflăm la sfârşitul lunii septembrie, nu s-a început niciun studiu de fezabilitate. La fel și cu toaletele ecologice pe care le-am solicitat să fie amplasate până când cele permanente vor fi construite. Ele vor apărea în parcuri acum, în pargul sezonului rece, când parcurile nu vor mai fi atât de populate. Mi-aş dori ca Primăria, atunci când prinde în buget anumite investiţii, să încerce să le rezolve punct cu punct, eu aşa aş face. Dacă în 2017, în luna decembrie, vom merge să cerem prinderea unor investiţii pentru 2018, şi nu vor fi făcute, nu e în regulă.”, a declarat consilierul Lucian Pătrașcu.

Cei care au maşini electrice în Braşov, sau tranzitează oraşul cu astfel de vehicule, nu au unde să şi le încarce. Există acel singur loc pentru  încărcare a mașinii electrice din fața Primăriei Brașov. Acel loc este mereu ocupat, este mereu aglomerat în Centru. Vreau să solicit instituirea unei rezervări exclusive a locului de parcare pentru mașinile electrice.

La parcarea Spitalului Militar locurile de parcare sunt ocupate de asemenea, sunt   chiar  la intrare. Pe toate panourile de direcționare către parcarea Regina Maria nu se face precizarea că se pot încărca acolo mașini. Este o parcare din ce în ce mai folosită în ultima vreme chiar dacă e înghesuită, devine aglomerată treptat, iar cei care o folosesc, ocupă locurile cele mai la îndemână, care sunt şi cele din faţa prizelor de încărcare.

Locurile de parcare  respective pot fi exclusive pentru mașinile  electrice. Se poate face modificarea regulamentului de parcări, a fost aprobat într-o fază iniţială. Până când se va organiza licitaţia pentur administrarea parcărilor, se poate face această rezervare exclusivă.  

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic