Libertatea de exprimare este un drept inalienabil al oamenilor, prezent îndeosebi în lumea gazetărească, într-o societate liberă ce se caracterizează printr-un spirit deschis, pluralism şi toleranţă.

Libertatea de exprimare reprezintă o chestiune esenţială şi vitală într-o societate democratică. Aceasta este diferenţa între un stat ce se vrea unul cu principii solide, ferme, în care puterea este deţinută de către popor, şi un stat cenzurat, ce a avut ca punct de ordine (de referinţă) cultul personalităţii. Dupa 1989, oamenii şi-au revendicat drepturile, care nu s-au manifestat doar la nivelul de cutume, de legi nescrise ale unei comunităţi, ci au fost legalizate sub formă de decrete constituţionale. Prin urmare, orice om are dreptul să-şi exprime liber opiniile, ideile, criticile, atitudinile, iar cenzura să fie descătuşată, îndeosebi în instituţiile mass-media.

Libertatea de exprimare reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale unei societăţi democratice şi de tranziţie, una din condiţiile de bază ale progresului şi dezvoltării fiecărui individ. Dar libertatea presei, garantată prin Constituţie, implică, dincolo de independenţa şi libertatea informaţiei, o responsabilitate a ziariştilor şi editorilor faţă de public. Această responsabilitate, incumbată de prestigiul presei, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru acei gazetari care profită în mod interesat de dreptul la liberă exprimare. Există anumite limite ale libertăţii de exprimare ce trebuie respectate ca atare, încălcarea lor ducând la pedepsirea jurnaliştilor pentru comiterea infracţiunilor de insultă, calomnie sau intruziune în viaţa privată a unei persoane. Au existat numeroase cazuri în care oameni ai presei au fost aduşi în faţa instanţelor judecătoreşti, deoarece unul sau altul dintre articolele lor conţineau ceva condamnabil.

Anumite măsuri trebuie, însă luate, atunci când, în mod intenţionat, este distrusă reputaţia unei persoane prin aducerea de acuze grave asupra ei. Este adevărat că ziaristul care distorsionează intenţionat informaţiile şi aduce acuze nefondate, săvârşeşte abateri profesionale de maximă gravitate. Dar nu este o soluţie pedepsirea persoanelor responsabile de difuzarea acestor informaţii, ci repararea prejudiciului adus reclamantului.

Omul de presă

Acesta trebuie să fie conştient de responsabilitatea socială pe care o deţine, de reglementările naţionale şi internaţionale referitoare la libertatea de exprimare şi, prin urmare, trebuie să respecte limitele acestui drept fundamental. Unii gazetari, profitând de imaginea de “câinii de pază ai societăţii”, de intermediari între clasa politică şi oamenii de rând, îşi însuşesc şi consideră aceste caracteristici drept justificări pentru comportamentul lor. Atunci ei omit faptul că trebuie să scrie responsabil şi să reflecte adevărul în articolele lor, pentru că dorinţa de a alerga după senzaţional este mai mare.

Presa postrevolutionară, descătuşată de cenzură, se împarte în două categorii de ziarişti, şi anume: cei care se identifică în proporţie de 100% cu această meserie (considerată artă), fiind gazetari douazeci şi patru de ore pe zi şi, cei care consideră ziaristica doar o meserie ca oricare alta. Dacă înainte de 1989, domeniul presei a fost ţinut în “lesă” de către regimul comunist, în ultimii ani, în mass-media (şi nu numai) se manifestă dreptul la liberă exprimare.

Dar unii nu au înţeles acest concept în sensul lui adevărat şi îşi construiesc activitatea pe înşelăciuni. Însă, cenzura, această gravă violare a drepturilor omului, nu a fost desfiinţată in totalitate în societăţile de presă. Terorismul, conflictele, politica şi reprezentanţii ei au suprimat libertăţile şi garanţiile constituţionale ale presei. Ar trebui să reflectăm asupra condiţiilor în care se desfăşoară meseria de ziarist în zilele noastre. Jurnalişti ucişi, atacaţi, ameninţaţi cu închisoarea şi cu amenzi penale sau civile ajunse la ordinul sutelor de milioane, iată care sunt consecinţele celor care au încercat să informeze fidel publicul, care au o responsabilitate socială şi au dreptul la libertatea de exprimare.

În ceea ce priveşte România, atacurile la adresa presei au venit şi continuă să vină în principal din partea legislativului, instanţelor judecătoreşti, executivului şi administraţiilor locale. Din păcate, accesul la informaţii, componenta esenţială a unei prese libere, rămâne (de multe ori) un deziderat. Exista numeroase  cazuri de jurnalişti daţi în judecată pentru încălcarea

(în mod intenţionat sau nu) dreptului la liberă exprimare. În concluzie, societăţilor de presă nu ar trebui să li se îngrădească dreptul de a se exprima liber, de a-şi informa corect publicul într-o comunitate cu valori democratice. Libertatea de exprimare şi cea a presei sunt fundamentale pentru ca ziaristul să îşi desfăşoare activitatea într-un mod onorabil.

Presa, cea de-a patra putere un stat, deţine un rol important diminuat de influenţa multor factori, îndeosebi de instituţiile politice care profită de puterea lor pentru a ameninţa şi îngrădi drepturile acestui organism. Această influenţă mi se pare inadecvată  într-o societate liberă.

Pe de altă parte, există oameni ai presei care se folosesc de drepturile şi facilităţile pe care le au şi chiar, fără o documentare propice, scriu articole care atacă şi prejudiciază demnitatea oamenilor. Cei care scriu astfel de articole ar trebui să conştientizeze faptul că există anumite limite ale dreptului libertăţii de exprimare şi că încălcarea lor duce la comiterea unor infracţiuni grave pentru care sunt amendaţi sau până de curând, încarceraţi ( insulta, calomnia, intruziunea în viaţa publică). Totuşi, consider că aceste pedepse sunt prea mult pentru condiţia ziaristului de astăzi.