La ceas de seară, Codlea a redevenit capitala poeziei – Lansare „Insomnii Mătăsoase” vol.3

1
3.236 vizualizari
views

La ceas de seară, vineri, 24 ianuarie 2014, Codlea a devenit oraş al poeziei. Într-o zi cu o însemnătate deosebită pentru toţi românii, cei 33 de autori din grupul literar „Insomnii Mătăsoase” au decis să facă din aceasta una şi mai specială pentru ei şi pentru iubitorii de poezie, lansând cel de-al treilea volum al antologiei lor. Şi cum pentru Codlea a devenit deja tradiţie să fie gazda acestui eveniment, Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Codlei, Primăria Codlea şi Casa Municipală de Cultură s-au străduit să-l organizeze aşa cum se cuvine. Începând cu orele 18:00, Restaurant Cetate şi-a deschis porţile pentru autorii veniţi din toate colţurile ţării şi pentru invitaţii lor.

insomnii matasoase-lansare vol3 (9)

Preţ de câteva ore, participanţii la eveniment au lăsat grijile deoparte şi s-au lăsat purtaţi spre lumea frumosului, a artei şi a poeziei. Prin bunăvoinţa doamnei Ştefania Grigoraşcu Zamfir, cei prezenţi au avut parte încă de la sosire de o surpriză… în culori – o expoziţie de excepţie a lucrărilor domnului Petre Anghel. Picturile domniei sale ne-au încântat privirile şi i-au adus domnului Anghel preţuirea noastră. Şi suprizele nu s-au oprit aici. Organizatorii au fost foarte generoşi şi au oferit publicului momente frumoase, de păstrat în suflet. Operele sculptorului Petrică Buhnici şi lucrările grafice ale tânărului Dragoş Lazăr au putut fi admirate într-o elegantă expoziție.  În debutul serii literare, ne-au vorbit despre acest proiect, despre arta de a da naştere poeziei şi nu numai, domnul Ovidiu Stan, doamna Ştefania Grigoraşcu Zamfir şi domnul Petre Anghel.

Cei trei autori, cu emoţie în glas, au avut pentru noi cuvinte frumoase, din suflet pentru suflet… Nu au lipsit nici momentele artistice, câţiva copii foarte talentaţi din Codlea sub îndrumarea pianistului Nicu Nistor, au interpretat opere ale unor celebrii compozitori, iar o pereche de tineri dansatori ne-au condus spre frumoasa lume a dansurilor. Seara dedicată poeziei a fost continuată de domnul Adrian Munteanu, care ne-a demonstrat încă o dată că a recita este o artă. Cuvintele şi versurile pe care ni le-a oferit în dar nu au făcut decât să ne crească respectul şi admiraţia pentru ceea ce face şi pentru calităţile cu care este înzestrat. Un alt mare om a fost prezent alături de noi în Codlea, scriitorul Ion Topolog, iar autorii antologiei au avut onoarea să îşi asculte câteva din creaţiile lor, recitate chiar de domnia sa. Prezent la această sărbătoare a poeziei a fost si scriitorul Iuliu Ionaș, autor a 12 volume publicate (6 romane și cărți de poezie).

insomnii matasoase-lansare vol3 (22)

Un astfel de eveniment de seamă, cu oameni frumoşi la suflet nu putea să aibă decât un scop nobil. Banii încasaţi din vânzarea cărţilor vor fi redirecţionaţi către cazul Alexandrei Olăianoş, o fetiţă de numai 4 ani, bolnavă de leucemie.  Autorii ne-au surprins încă o dată cu felul în care şi-au aşternut pe hârtie gândurile şi trăirile, ne-au oferit 355 pagini de talent, 355 pagini care să ne bucure inimile. Poezie, pictură, sculptură, muzică şi dans, îmbinarea perfectă a acestor arte a făcut din lansarea antologiei „Insomnii Mătăsoase” un eveniment la superlativ. După o astfel de seară, nu putem decât să le mulţumim celor 33 de autori pentru ceea ce au realizat şi să sperăm că vom mai avea parte de asemenea seri minunate.

La recitire!

Andreia Măhuleț

insomnii matasoase-lansare vol3 (17)

Galerie FOTO

Click pg. 2,3,4,5… pentru a vedea toate pozele

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Felicitari echipei codlea-info.ro pentru evenimentul de vineri 25 ianuarie la lansarea albumului „insomnii matasoase ” volumul 3

Comments are closed.