In vizită la Grădina Zoologică

21
3.458 vizualizari
views

Grădina  Zoologică are  rolul de a furniza informaţii asupra vieţii sălbatice şi de a mări gradul de conştientizare publică în domeniul protecţiei mediului şi al conservării naturii dar şi acela de a proteja speciile rare şi pe cale de dispariţie prin prezentarea animalelor pe cât posibil în condiţii similare habitatului natural.

Penitenciarul Codlea,  cu sprijinul conducerii Grădinii Zoologice din Braşov a organizat  în data de 01.08.2011, o activitate având ca premisă ziua de 9 august ,,Ziua internaţională a   grădinilor zoologice si parcurilor”.

Astfel, douăsprezece persoane private de libertate clasificate în regim  deschis şi semideschis aflate în custodia Penitenciarului Codlea, au  putut  vizita spaţiile amenajate în această locaţie.

Participanţii au fost selecţionaţi din rândul celor care au manifestat interes faţă de activităţile şi programele consemnate în planurile de evaluare şi intervenţie psihosocială şi care nu au sancţiuni disciplinare. Activitatea a avut un caracter educativ şi stimulativ fiind organizată în scopul încurajării unui comportament prosocial subliniind totodată  importanţa conservării biodiversităţii.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

21 COMENTARII

  1. Ma gandesc cati copii nu au posibilitatea sa fie dusi , macar o data pe an la Zoo…….sunt multi parinti care nu-si permit financiar…..n-am nimic impotriva persoanelor private de libertate, fiecare plateste ptr. ceea ce face !?!? dar sunt banii nostri, ai tuturor…..

    • De acord cu tine, Mihaela, dar sunt bani pe care tu ii dai pentru ca acele persoane sa beneficieze si de programe socio-educative, nu doar sa le intretii viata dupa gratii. Nu te va incalzi cu nimic daca acei oameni vor recidiva. Scopul primordial al privarii de libertate este de a reeduca.

      “Activitatea a avut un caracter educativ şi stimulativ fiind organizată în scopul încurajării unui comportament prosocial subliniind totodată importanţa conservării biodiversităţii.”

  2. Cati sunt cei care nu recidiveaza?
    Tu stii bine ca, desi fiecare spune ca abia asteapta sa iasa de acolo, si sunt convinsa ca abia astepta, cand ies nu se gandesc sa nu mai faca fapte rele ci cum sa le faca sa nu fie prinsi…..putini , foarte putini sunt cei care se fac ”buni” cand ies…..si inca n-am auzit pe unul caruia sa-i para rau ptr. ce a facut , ci doar ptr. ca a fost prins.
    Ar fi multe de spus….repet, nu am ceva special cu ei, ma gandesc insa la cat de putini bani aloca statul ptr. elevi……ptr. activitati cu caracter educativ ptr. elevi……o vizita la zoo spre exemplu…. Noi vrem sa organizam excursii cu elevii nostri si ne straduim sa gasim cele mai bune oferte de transport si ti se rupe sufletul cand vezi cat si-ar dori sa participe dar…….asta ma doare!!!

  3. Si inca ceva: ce ai scris intre ” ” suna frumos. Intreaba-i pe cei care au participat ce inseamna biodiversitate si ce au inteles ei din vizita asta. Sincer!! Amandoi stim despre ce vorbesc ………

  4. fiti atenti cum suna asta: ala imi sparge luneta la masina de servici, imi fura bohrmasina si o rola de cablu (300m), toate le platesc eu pentru ca am lasat masina in strada, el ajunge dupa gratii merge la gradina zoologica tot pe banii mei!!! Prejudiciul nu a fost recuperat… :))))))
    tara lu’ peste prajit….

      • Stefan, nu vreau sa te inoportunez, departe de mine gandul, insa am senzatia ca nu ai inteles in totalitate articolul.

        Este vorba despre un comunicat de presa pe care Penitenciarul Codlea l-a transmis atat noua cat si celorlalte mijloace de informare media, nu din dorinta de a se lauda, ci de a asigura transparenta atat de necesara in relatia cu societatea.

    • Dana, exista o sansa, totusi, ca cel care ti-a spart luneta sa nu o mai faca si a doua oara, tocmai datorita faptului ca, prin derularea acestor programe educationale, se spera ca individul va fi redat societatii cu o mentalitate schimbata. Sigur, este o munca titanica in schimbarea mentalitatii unui individ, insa acolo unde exista o sansa cat de mica, societatea nu va inceta sa spere.

      • El o sparge altuia, iar Danei. i-o sparge altul care vine si el in penitenciar si merge la zoo….sau in alta parte….

        Am inteles perfect ce spui tu, cu ce trebuie sa faci in legatura cu acele comunicate de presa….deci clar nu asta comentam eu.

        In alta ordine de idei , sunt convinsa ca si tu esti de acord cu mine ca poate doar 1% din ei nu mai fac astfel de fapte…..eu n-am experienta ta……..tu cunosti mult mai multe povesti ale lor si stii ca , repet, nu le pare rau NICI O SECUNDA PTR. CE AU FACUT, CI DOAR PTR. CA AU FOST PRINSI.

      • Total de acord cu educarea sau reeducarea lor, dar, trebuie sa recunosti ca unii dintre ei s-au invatat deja cu penitenciarele. Ies, fura ceva, daca nu sunt prinsi, e bine, au ceva bani in buzunar. Cand banii se termina, mai dau o spargere… pentru ei nu conteaza, daca sunt prinsi ajung iar la caldura, papa, “gradina zoo” :))) Un timp, am crezut ca de vina e societatea, care nu vrea sa-i reintegreze, repet, UN TIMP! Nu, chiar daca le asiguri un loc de munca, tot nu e de ajuns! Cred ca ai cativa ani buni de munca acolo si mai cred ca i-ai vazut pe unii de mai multe ori, asta daca nu sunt plimbati prin alte penitenciare…

  5. Si o intrebare: esti de acord cu mine ca educatia are un rol foarte important in viata oricarui individ? Ca daca merge la scoala si se ocupa cineva de educatia lui, un individ poate deveni un bun cetatean?

    De ce nu se taie raul de la radacina? De ce nu se acorda educatiei un rol mult mai important? Nu vorbesc de a-i invata romana, mate, geografie, etc. ci de a-i educa…..de ce nu se aloca fonduri necesare ptr. ca acei elevi care sunt nevoiti sa abandoneze scoala sa o poata continua?

    Am spus ” o intrebare”?!?!

  6. Intrebarea este DE CE? Vorbim de doua lucruri diferite,cu toate ca subiectul este acelasi. EDUCATIA. Primul lucru se refera la educatia in scoli (asa-zisii cei 7 ani de acasa), iar al doilea, care tine tot de educatie, se refera la resocializare. Sigur ca daca s-ar face o buna educatie in scoli, acest lucru presupunand si fonduri suficiente, Serviciile de Educatie si Asistenta Psihosociala din sistemul penitenciar ar avea mai putin de lucru, sa spunem. Statistic vorbind, insa, suntem inca o tara mediu dezvoltata, cu o rata a infractionalitatii destul de mare.

    Subiectul este vast, cauzele unei educatii precare in invatamant, in general, sunt multiple, iar daca imi permiti, Mihaela, ti-as propune sa scrii un material in acest sens, dat fiind faptul ca lucrezi in domeniu.

    • Ai facut o mica greseala: cei 7 ani de acasa nu inseamna educatie in scoli. Stiu insa ce ai vrut tu sa spui in legatura cu asta.

      Si daca multi ar avea cei 7 ani de acasa, ne-ar fi mult mai usor noua, tuturor. Sa nu uitam insa ca tot mai multi copii nu mai beneficiaza de cei 7 ani…
      Si cati dintre cei aflati in penitenciare au copii? Lor cine le da cei 7 ani de acasa? Ei stiu doar ca ”atunci cand era tati acasa aveam multi bani si-mi cumpara tot ce voiam”……lucrurile sunt mult, mult mai profunde……..

      Eu ma refeream la educatie in general nu doar la educatia sau reeducarea persoanelor private de libertate.
      Consider ca s-a facut o mare greseala cu faptul ca , pe langa posibilitatea de a merge la cursuri, au primit bani si castig prin reducerea pedepsei. Ar fi fost normal ca reducerea pedepsei sa se faca la acele persoane care au facut progrese la scoala. Si sa fieobligati sa participe la cursuri, dar nu cele obisnuite de scoala, ptr. n-or sa-nvete ei geografie cata-i hau , ci mai multe teme sau module de educatie civica.
      Mie mi-au spus mai multi: ” doamna da’ eu n-am avut servici niciodata, cum sa merg eu la program de 8 sau 12 ore?” sau ”sunt prost sa muncesc o luna intreaga ptr. 7 mil. cand le pot face intr-un minut?” si stim la ce se referea cu a face”………

      Poate ca am sa scriu un material………

  7. Am fost cu elevi in vizita la Penitenciar. Am crezut ca se vor speria. Printre ei si copii cu probleme de comportament. Am fost socata de anumite comentarii de genul: ”dar au conditii bune”, ”nu e asa rau cum credeam”, ”au voie sa faca sport, au sala amenajata….”, ”ati vazut ca erau imbracati cu trening de firma, cu adidasi Nike? Credeam ca au haine in dungi”…..etc.

  8. Buna,
    Vad aici oameni care-i denigreaza pe TOTI puscariasii. Mai vad ca putini CRED intr-o a doua sansa pentru acesti oameni. Sunt dusi la ZOO pe banii nostri. Extraordinar!!! As fi curios sa stiu si eu CATI bani plateste Mihaela lunar pentru acesti puscariasi. Stam si spunem de educatie si munca, dar NOI ce facem?
    Va dau un exemplu:
    Gheorghe Silea a fost inchis cativa ani (nu sunt in masura daca pe drept sau nu). A iesit dupa cativa ani. Nu stiu daca a devenit mai bun sau mai rau, daca se poarta sau nu altfel decat inainte. Ce stiu e sigur: Rar am vazut un om mai de cuvant si mai muncitor decat Gheorghe. Ca sunt lemne sau pietris. Daca il ai langa tine fii sigur ca poti munci si castiga. Traieste din banii lui.
    Merita sau nu sa fi dus la ZOO.
    In afara de asta toti conducem masina. Fiecare poate face o greseala majora, un accident in cara moare cineva. Atunci intri la puscarie. Meriti sa fi dus la ZOO?
    Asta nu inseamna ca nu trebuie sa luptam la fel si pentru scoli sau spitale.

    Cu stima,

  9. Dorine, iti raspund absolut in cunostinta de cauza : il cunosc si pe Gheorghe, imi e vecin, dar….nu este vorba despre acesti oameni care au terminat o scoala , in cazul lui Gheorghe, un liceu cu diploma de bac. Si care are si cei 7 ani de acasa- vezi ceea ce ai spus chiar tu-este un om de cuvant ( din nou vorbesc in cunostinta de cauza). El a ajuns acolo dintr-o mare , mare greseala. Si in situatia asta sunt mai multi. Se poate sa ajungem, fereasca bunul Dumnezeu, dintr-un motiv de accident ,oricare dintre noi acolo.
    Dar acei detinuti nu intra in acele programe de reintegrare.
    Pe cei pe care i-am vazut in poza ( in vizita la zoo), ii cunosc aproape pe toti: nu au 8 clase terminate! Nu le-au facut afara si nu le faceau nici in penitenciar daca nu aveau acel castig la pedeapsa.

    Cati bani dau eu in fiecare luna ptr. ei? prea multi din putinul pe care il castig ca profesor!!
    Ai idee care e diferenta dintre salariul meu si castigul material al celor care sunt privati de libertate si merg la scoala? ( de ceva vreme, de cand cu criza li s-a redus , e adevarat) Primeau salariul minim pe economie, din care o parte intrau la penitenciar si o partein contul lor……
    E o intreaga poveste si nu e locul si nici timpul …
    Imi pare rau ca nu ai citit cu atentie ce am scris eu in legatura cu elevii mei cu situatie financiara jalnica!
    Ptr. ei de ce nu sponsorizeaza statul o iesire la zoo intr-un an scolar?

  10. Ptr, ca sa nu ramana lucrurile neclare: vecinul meu , nu stiu daca am facut bine sa-l dam exemplu, e un om care dupa ce a platit cu inchisoarea ptr. fapta sa, a venit acasa si a muncit asa cum facea si inainte de a ajunge acolo, si-a intemeiat o familie si nu S-A INTEGRAT IN SOCIETATE, CI A REVENIT LA STATUTUL PE CARE L-A AVUT INAINTE. E o mare, mare diferenta!

    • Buna Mihaela,
      eu chiar nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar prea suntem invatati sa generalizam. Si eu sunt de acord ca scoala merita mai multi bani, sa nu mai vorbesc despre salariile profesorilor sau medicilor (cred ca 1000 Eur / luna ar fi minimul acceptabil). Dar nu vreau sa uitam nici ca (pana si) ei sunt oameni, unii cu vieti distruse de la nastere.
      In SOmalia moare un copil la 4 minute. Ma gandesc ce as fi facut eu daca ma nasteam anul trecut in Somalia.
      Cu stima,
      Dorin

  11. Nu m-am simtit jignita. Asta cu generalizarea ma omoara si pe mine! Dar eu nu generalizam, vorbeam din perspectiva omului care a intrat in contact cu aceste persoane. Stii cat de frustrant este sa stii ca ptr. anumite persoane , care au gresit, si nu o data, ptr. ca cei mai multi sunt a doua, a treia oara acolo, deci ptr. aceste persoane se aloca fonduri ptr. activitati care nu au efect asupra comportamentului lor si ptr. copii normali, obisnuiti, ”vinovati” de faptul ca s-au nascut in familii care au resurse financiare limitate, nu face nimeni (din cei cu putere sa faca ceva)nimic ? Te doare…………

LĂSAȚI UN MESAJ