Groapa de deșeuri de la Codlea va fi închisă

0
1.571 vizualizari
views

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a prezidat o ședință cu primarii și responsabilii de mediu din cadrul autorităților publice locale, având ca temă managementul deșeurilor la nivelul județului Brașov. Au participat și oficiali guvernamentali: Cătălin Ștefan Rotea, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Cătălin Gheran, director general al Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mihaela Frăsineanu, director general la Direcția Generală de Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase, din cadrul Ministerului Mediului, și Adrian Constantin, consilierul ministrului Mediului. „În urma discuțiilor purtate săptămâna trecută la Ministerul Dezvoltării împreună cu vicepreședintele Adrian Gabor, am considerat de cuviință să avem o informare reală, în așa fel încât să fim cât se poate de pragmatici pentru ceea ce ne propunem pe viitor”, a spus președintele CJ Brașov.

În județ există cinci depozite de deșeuri municipale neconforme, care trebuie închise – la Râșnov, Făgăraș, Codlea, Săcele, Victoria. În caz contrar, acestea riscă procedura de infringement. În plus, nici groapa de deșeuri de la Rupea nu este într-o situație mai bună.

Potrivit oficialilor guvernamentali, nu peste mult timp România ar putea fi sancționată cu o amendă de 1,81 milioane de euro, plus penalități de ordinul a zeci de mii de euro pe zi, ca urmare a nerespectării angajamentelor în domeniul gestionării deșeurilor, iar acestea vor fi suportate direct de primăriile aflate în culpă.

Problema închiderii celor cinci gropi neconforme se poate rezolva fie pe cont propriu, în cazul în care primăriile ar dispune de bani pentru investiție și ar realiza-o în cel mai scurt timp, fie în mod unitar, cu ajutorul Consiliului Județean, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ISO Mediu. În această din urmă variantă, agreată de majoritatea celor prezenți, primăriile ar trebui să realizeze din fonduri proprii doar proiectarea investiției (studiul de fezabilitate și proiectul tehnic), după care să predea la Consiliul Județean amplasamentele gropilor. Ulterior, autoritatea județeană ar realiza din bugetul propriu procedura de închidere a acestora, urmând să-și recupereze banii accesând fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Condiția care trebuie însă îndeplinită este ca primăriile respective să fie membre în cadrul ADI ISO Mediu. În acest context, având în vedere pregătirea unui nou proiect de gestionare a deșeurilor la nivel județean și accesarea fondurilor nerambursabile prin POIM 2014-2020, conducerea Consiliului Județean a solicitat tuturor primarilor să transmită în cel mai scurt timp angajamentul sau refuzul de participare ca membri în cadrul ISO Mediu. „În cazul în care faceți parte din ADI ISO Mediu, putem gândi împreună Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor. În caz contrar, amenzile pe procedura de infringement sunt date localităților, astfel că riscați să plătiți sume pe care bugetele locale nu le pot suporta”, a menționat șeful executivului județean.

În cadrul discuțiilor, primarii din Râșnov, Făgăraș, Codlea, Săcele și Victoria au prezentat situația documentațiilor privitoare la închiderea gropilor, precum și costurile aferente, care totalizează aproximativ 6 milioane de euro. Astfel, pentru rezolvarea problemei cu groapa de deșeuri de la Râșnov sunt necesare 1,17 milioane de euro, pentru cea de la Victoria este nevoie de 1,2 milioane de euro, închiderea gropii din Codlea ajunge la 1,04 milioane de euro, la Făgăraș investiția este de 1,14 milioane de euro, iar pentru Săcele trebuie 1,4 milioane de euro.

În ceea ce privește Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, oficialii guvernamentali au menționat că este în curs finalizarea primului draft. Documentul mai trebuie detaliat în privința necesităților de investiții și infrastructură din toate localitățile țării după care începând cu luna martie 2017 va intra în dezbatere publică. După aprobarea Planului Național, CJ Brașov va trece la elaborarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor și la implementarea unui Sistem unitar și integrat de gestionare a deșeurilor. Ulterior autoritatea județeană, prin intermediul ISO Mediu, va depune un proiect pentru accesarea fondurilor europene care să facă posibilă implementarea sistemului. 

Vicepreședintele CJ Adrian Gabor, în calitate de șef al Unității de Implementare a Proiectului de gestionare a deșeurilor la nivel județean, a convocat pentru data de 7 februarie Adunarea Generală a ADI ISO Mediu.

deseuri2 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic