Gândirea pozitivă – 12 moduri prin care să înveți să te iubești cu adevărat

0
2.936 vizualizari
views

Gândurile îți creează viața si aceasta este vizibilă cu ochiul liber ca și rezultat exterior al unei scheme interioare de gândire negativă sau pozitivă?

Dacă în viața ta nu ai rezultatele pe care ți le dorești (financiar, emoțional, relațional, spiritual) este pentru că nu te iubești pe tine însuți, nu te accepți, nu te respecți pe tine și nu îți permiți ție însuți să aduci binele în viața ta. Până nu vei învăța să te iubești și SĂ GÂNDEȘTI DIFERIT ȘI CONSTRUCTIV, nici viața ta nu se va schimba în mai bine.
„Dacă vrei să ai ceva ce nu ai mai avut trebuie să fii dispus să faci ceva ce nu ai mai făcut”. Trebuie să începi să te iubești și să gândești pozitiv.

Iată 12 moduri prin care să înveți să te iubești pe tine însuți cu adevărat:

1. ÎNCETEAZĂ SĂ TE MAI CRITICI – critica nu a adus și nu va aduce nimic bun niciodată. Dimpotrivă, creează în tine un sens de vinovăție care la rândul său generează convingerea că tu nu esti bun, că e ceva greșit cu tine. Nu mai trebuie să te critici în momentul prezent pentru ceva ce ai făcut în trecut. Toți greșim, suntem umani. Ceea ce dai, vei primi înapoi, este o lege a naturii. Dacă tu continui să te critici vei atrage doar schimbări negative în viața ta. Dacă te accepți așa cum ești îți permiți ție să faci schimbări pozitive.

2. IARTĂ-TE PENTRU CEEA CE AI FĂCUT ÎN TRECUT – Ce-a fost, a fost. În momentul acela al vieții tale ai făcut ceea ce credeai că e mai bine, ceea ai considerat că e mai bine să faci cu ceea ce aveai la dispoziție. Este evident că dacă aveai mai multe instrumente, cunoștințele necesare pentru a ști mai multe și dacă erai o persoană mai matură mental, probabil ai fi făcut alte alegeri. Iartă-te că ai atras în viața ta experiențe și persoane negativiste. Vestea bună e că în prezent tu ai oportunitatea să crești, să te schimbi și să îți creezi o viață diferită, mai bună.

3. NU TE MAI SPERIA PE TINE ÎNSUȚI – cu propriile tale gânduri negative. Preia controlul asupra minții tale. Mintea ta e la dispoziția ta și nu invers. Puterea o deții tu. Observă-ți gândurile la nivel conștient și când îți dai seama că te bântuie un gând negativ, schimbă-l și focalizează-te pe inversul acestuia. Alege ce vrei să îți dorești să se întâmple bun în viața ta.

4. FII DULCE, INDULGENT ȘI RĂBDĂTOR – cu tine însuți. Acum începi să gândești în mod diferit. Fii răbdător, nimeni nu se naște învățat. Acum înveți să gândești constructiv și să îți conturezi ideea de viață pe care o meriți cu adevărat. Ai nevoie doar de puțin timp si bunăvoință până să stăpânești situația (este ca la școala de soferi, abia acum înveți cum se conduce)

5. FII DRĂGUT CU MINTEA TA – când ai gânduri negative, nu poți să te urăști pentru că le ai. Natura minții în sine este să gândească. Cu delicatețe schimba-ți tu gândurile. Preia controlul. Învață și practică meditația, autosugestionarea.

6. LAUDĂ-TE – cât mai mult, chiar și pentru cel mai mic rezultat pe care l-ai produs în viața ta, indiferent cât de mic a fost efortul. Adu-ți aminte că dacă te critici nu te încurajezi și nici nu aduci evenimente și persoane pozitive în viața ta. Negativiștii nu atrag niciodată persoane pozitive. Spune-ți BRAVO, DAR CU MODESTIE, FELICITĂRI, ORICE SĂ TE ÎNCURAJEZI.

7. AJUTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI – dacă ai nevoie de ajutor cere și ti se va da. Decât să încerci să faci totul singur și să nu îți iasă și să te mai simți și frustrate, permite-le persoanelor la care ții să te ajute. Să ceri ajutor nu înseamnă întotdeauna să fii slab, înseamnă și să fii destul de înțelept să apelezi la ajutorul celorlalți.

8. IUBEȘTE-ȚI ȘI GÂNDURILE NEGATIVE – când tu ai gândit în acel fel, ai făcut-o pentru că la momentul respectiv ți-a dat o anumită satisfacție. Înseamnă ca trebuie să știi cum poți găsi modurile pozitive și constructive pentru a satisface aceeași exigență. Cu iubire îndepărtezi vechile scheme negative și accepți faptul că ești în tranziție de la un mod de gândire la altul. Este trecerea de la jumătatea goală la jumătatea plină a paharului.

9. AI GRIJĂ DE CORPUL TĂU – hrănește-l cu alimente și băuturi sănătoase, studiază nutriția dacă e posibil, observă-te în mod conștient cum te simți după ce ai mâncat anumite tipuri de mâncare? Corpul tău este templul sufletului tău și îți vorbește, doar că tu nu îl asculți, nu îi dai atenție la mesajele pe care ți le transmite. Du-te la sală dacă e posibil sau fă exerciții fizice acasă.

10. UITĂ-TE LA TINE ÎN OGLINDĂ ȘI REPETĂ-ȚI CĂ TE IUBEȘTI ȘI TE ACCEPȚI EXACT AȘA CUM EȘTI ACUM, cât mai des posibil și chiar dacă ți-e greu. Vorbește-ți, spune-ți că îți pare rău că ai atras în trecut experiențe negative în viața ta, dar că ACUM ești dispus să fie totul altfel. Vorbește-le în oglindă celor care te-au rănit, descarcă-ți sufletul cu ei, eliberează-te de furie, ranchiună, sens de vinovăție, etc.. și ia-o de la început.

11. IUBEȘTE-TE…  ACUM – Nu aștepta să te iubești pe tine însuți de mâine sau poate când vei avea locul de muncă pe care ți-l dorești, relația la care ai visat sau banii pe care i-ai râvnit. Făcând asta, fericirea va depinde de altceva și altcineva.
Când tu te iubești, vei atrage tot ce îți dorești în viața ta. Relațiile și situațiile vor fi un efect exterior al unei scheme de gândire interioară.

„Rădăcinile crează fructele și nu invers”.

12. DISTREAZĂ-TE – joacă-te ,râzi. Adu-ți aminte cum te distrai când erai copil și fa-o și acum, chiar dacă ești mare. Uită-te la Benny Hill, Mr Bean, joacă jocuri cu prietenii, fă orice te face să te simți bine. Dacă tu râzi, tu exprimi pozitivitate în viața ta și atragi și mai multe situații și persoane pozitive…

Elena Aurelia Ioniță

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic