Fenomene extreme și la Codlea – Primăria a mobilizat Comandamentul Pentru Situații de Urgență

0
8.817 vizualizari
views

După cum bine au preconizat meteorologii, în cursul după-amiezii asupra municipiului Codlea și în localitățile învecinate s-a abătut o ploaie torențială cu descărcări electrice abundente, paralizând în mare parte circulația și încărcând din nou gospodăriile oamenilor din aval cu nămol. Cea mai afectată zonă din Codlea pare să fie strada Constutuției (Nisipului), unde aluviunile colectate de pe străzile care o intersectează fac prăpăd.

Administrația a mobilizat Comandamentul Pentru Situații de Urgență, pompierii SVSU acționând cu motopompe și mașini pentru dezafectarea curților oamenilor. Există în continuare riscul de inundații.

Inevitabil, deși nici măcar pompierii nu se pot împotrivi furiei naturii cu toată mobilizarea lor, se poate observa că administrația a fost prinsă pe picior greșit prin lipsa remedierii problemei canalizării și a drumului din apropierea Restaurantului Aluniș, acolo unde, dacă lucrurile ar fi fost puse la punct, apa nu ar fi erodat, iar colectoarele de apă pluvială ar fi fost funcționale, nu pline cu pietriș.

O vorbă românească spune că, ce poți face azi, să nu lași pe mâine, iar dacă în acest ”mâine” va fi inclusă și schimbarea conductei din intersecția Constituției cu Câmpul Alb, cu una mai mare în diametru, care să capteze debitul de apă în limite rezonabile, poate că nici cei 3 locatari din intersecție nu ar mai sta cu lopețile la poartă când plouă.

Prezent pe teren, viceprimarului Mihai Cîmpeanu și-a oferit tot sprijinul și a promis că va susține aceste remedieri în regim de urgență.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ