Educație antreprenorială în școlile de arte și meserii, proiect pe cale să fie lansat!

0
507 vizualizari
views

Un nou proiect menit să relanseze economia națională, este pe cale să fie lansat. Mai exact, este vorba despre posibilitatea introducerii orelor de educație antreprenorială în școlile de arte și meserii.

Împreună cu reprezentanții statelor membre IPNEd (Rețeaua Internațională pentru Educație), deputatul Ana-Loredana Predescu își propune implementarea unui proiect îndrăzneț, sprijinit internațional, care să vină în ajutorul tuturor celor care își doresc ca după terminarea școlii să aibă siguranța unui trai decent, prin dezvoltarea propriei afaceri, echilibrând, astfel, balanța între utilitatea și inutilitatea materiei predate în respectivele școli, în momentul de față. Iar pentru ca propria afacere să devină realitate, viitorul antreprenor are nevoie să cunoască pașii pe care trebuie să-i urmeze, educația financiară fiind, de asemenea, necesară reușitei. Toate aceste noțiuni ar urma să fie predate în cadrul orelor de curs ce ar putea intra în programa școlară, odată cu implementarea proiectului menționat.
„Am fost onorată să primesc această invitație. Am pornit colaborarea promovând un proiect de suflet, un proiect în care cred cu toată convingerea, respectiv, introducerea și susținerea concretă a orelor de educație antreprenorială în școlile de arte și meserii. Este un proiect derivat din inițiativa CONAF, al cărui membru am fost, aceea de a sprijini introducerea antreprenoriatului în sistemul național de învățământ.

În contextul în care economia României a resimțit un șoc puternic din cauza pandemiei de coronavirus, PIB-ul a scăzut, numărul șomerilor a crescut, numărul firmelor care și-au închis activitatea a scăzut cu 23,93 % (25.470 de firme) față de aceeași perioadă a anului 2019, consider că apariția micilor afaceri va relansa motoarele economiei României. Se vorbește din ce în ce mai mult despre nevoia de adaptare a programei școlare la cerințele și nevoile de pe piața muncii. Prin urmare, consider că un om care învață o meserie necesară, cum este cea de tâmplar, patiser sau sudor, dacă beneficiază de informațiile
necesare, își poate transpune meseria într-o mică afacere.
Cercetările arată că tinerii care beneficiază de ore de antreprenoriat, au șanse de 3 până la 6 ori mai mari de a-și deschide o afacere ulterior, într-un anumit moment al vieții, comparativ cu cei care nu beneficiază de educație antreprenorială.”, a declarat Ana-Loredana Predescu.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic