După modelul politicienilor, prin Codlea se plimbă liberi 4 (6) cai frumoși

4
1.045 vizualizari
views

DSC_0858 (Copy)

În data de 19 septembrie, am fost sesizați că în zona Centrul Civic pasc nestingheriți pe domeniul public 4 cai. Cu câinii ne-am obișnuit, de ce nu am accepta și frumoasele animale în decorul urbei. Două rațe, trei gâște și câtiva porci, ar întregi tabloul și l-ar face perfec cu un cioban înfipt în băț. Si astfel în fluier mioritic ne-am croi cu prisosință drum spre Europa.

Și cum nu aduce anul ce aduce ceasul, în acelasi context al transhumanței, citam newsbv.ro care scrie în exclusivitate că doamna Maria Grecea, fostă PDL-istă, actualmente deputat în Parlamentul României pe listele PPDD,  a decis să schimbe tabăra. Aceasta a trecut la PNL, spune dumneaei, cu o nouă viziune asupra modului în care știe și va reuși să își reprezinte alegătorii. N-am aflat cine lăcrimează și își suflă năsucul în batiste mov sau cine tanjește să spargă baloane diaconesciene în asigurarea interimatului la șefia organizaței Codlea după demisia doamnei. Și cum mai marii PPDD-iști tac mâlc, nu avem decât declarația oficială a doamnei deputat după conferința de presă a PNL de astăzi, 20 septembrie, postată pe pagina de facebook.

Maria-Grecea-Deputat

 “Au trecut noua luni de la preluarea mandatului de deputat in Parlamentul Romaniei. In luna decembrie 2012 m-am bucurat de increderea pe care mi-au acordat-o cetatenii prin votul exprimat, urmarind in acest sens ca prin activitatea mea sa le reprezint interesele, pentru a demonstra ca alegerea acestora, de a vota candidatul de atunci Maria Grecea, a fost cea mai buna ! Am fost aleasa deputat in colegiul uninominal numarul 3 din judetul Brasov, fiind candidat propus de PP-DD. Rezultatul alegerilor a reprezentat o confirmare a eforturilor depuse, timp de peste doi ani, de catre mine si echipa care m-a sustinut. Pana in prezent, activitatea mea s-a concretizat intr-o serie de propuneri legislative, interpelari si declaratii politice pe teme de larg interes, precum si sustinerea infiintarii unui centru de zi pentru copiii proveniti din familii nevoiase, la Codlea. Contextul socio-politic actual, precum si dorinta de a reprezenta in continuare interesele electoratului, m-au determinat sa ma inscriu in grupul parlamentar al Partidului National Liberal. Consider ca prioritatea oricarui demnitar ales in Parlamentul Romaniei este data de respectarea interesului national prin elaborarea unor proiecte legislative menite sa perfecteze cadrul normativ. In Partidul National Liberal am gasit sprijinul pentru proiectele mele, actuale si viitoare, precum si o serie de valori pe care le impartasesc. Am gasit un climat politic stabil, echilibrat si o orientare axata pe promovarea interesului general. Am gasit si o echipa unita, dinamica si orientata spre promovarea valorilor liberale ca solutie viabila pentru dezvoltarea Romaniei, o echipa care mi-a sprijinit activitatea parlamentara in repetate randuri. Cred cu tarie in principiile si valorile liberale: un stat de drept, democratic, care sustine proprietatea privată, liberă inițiativă, competiția, dar si egalitatea de sanse. In acelasi timp, imi reafirm orientarea catre nevoile sociale ale populatiei, urmarind sa elaborez masuri menite sa asigure protectie sociala si cresterea nivelului de trai. Imi asigur noii colegi din Partidul National Liberal de toata deschiderea si determinarea din partea mea pentru ca impreuna sa formam o echipa inchegata si determinata. Am convingerea ca acest demers politic ma va ajuta sa am o activitate mult mai eficienta si sa raspund in mod pozitiv asteptarilor cetatenilor care mi-au acordat votul.”

Indiferent de culoarea politică, Maria Grecea are o datorie morală față de alegătorii săi de a le susține interesele din postura de parlamentar. Valabil pentru toți politicienii.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

4 COMENTARII

  1. Dar nu se sanctioneaza traseismul politic ? eu auzisem că deputatul sau senatorul care isi da demisia din partidul politic sau din formatiunea politica din partea caruia a fost ales sau se inscrie in alt partid isi pierde mandatul in aceeasi zi.

  2. Aceiasi 6 cai frumosi erau intr-o noapte(11 septembrie in jurul orei 00:30) in curba de la pensiune (in centru).
    Am vazut o masina de politie in MOL si am oprit sa le spun ca sunt 6 cai pe drum si au inceput sa rada 🙂
    La intoarcere erau cu masina in mijlocul drumului si incercau sa dirijeze caii pe strada laterala.

    Ma intreb oare ce se intampla daca nu ii vedeam la timp sau ploua? Cine imi platea reparatia masinii daca unul dintre cai o lua la fuga in timp ce eu treceam pe langa ei?

    Sunt convins ca nu s-a luat nici o masura impotriva stapanului care ii lasa liberi pe strada.

LĂSAȚI UN MESAJ