Drumurile forestiere din pădurile Codlei vor fi reabilitate cu bani europeni

0
2.644 vizualizari
views

Administrația publică locală a depus un nou proiect pentru atragerea de fonduri europene, proiect ce are în vedere reabilitarea drumurilor forestiere din pădurile care aparțin municipiului Codlea.

Viceprimarul Mihai Cîmpeanu a făcut declarația pe pagina sa de facebook.

„Extinderea și reabilitarea rețelei de drumuri forestiere în pădurile de pe teritoriul municipiului Codlea” – depus de către administrația publică codleană la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Valoarea proiectului se ridică la aproape 1,8 milioane de euro.

Proiectul menționat prevede extinderea și reabilitarea rețelei de drumuri forestiere din pădurile municipiului Codlea, astfel:
1. drum forestier nou, propus Centura Măgurii, în lungime totală de 8,14 km.
2. reabilitare drumuri forestiere existente în lungime totală de 12,81 km.

Care sunt drumurile forestiere incluse în proiect?

Drumurile forestiere existente care se vor reabilita sunt următoarele: 
– Valea Lată;
– Pârâul lui Mămăligă;
– Valea Băii;
– Valea Gardului;
– Pârâul Cătanei;
– Fântânița Babei;
– Cerboița;
– Ursoaica.

Acest tip de finanțare face parte din „Schema de Ajutor de Stat 4.3” aferentă submăsurii 4.3: „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic