DRÄXLMAIER Brașov, 20 de ani de excelență (FOTO)

0
1.349 vizualizari
views

Compania DRÄXLMAIER Brașov a marcat, împreună cu angajații și familiile acestora, 20 de ani de activitate, printr-un eveniment organizat la sediul companiei.

Angajații DRÄXLMAIER Brașov și familiile acestora au petrecut împreună Ziua Familiei, eveniment menit să marcheze două decenii de la deschiderea fabricii. Cu această ocazie, compania a deschis larg porțile fabricii, iar familiile angajaților au avut ocazia să cunoască specificul activității celor dragi lor. Programul evenimentului a inclus și o ceremonie festivă, în cadrul căreia conducerea și-a exprimat aprecierea față de colegi.

Angajații noștri sunt cei care au făcut posibilă această sărbătoare. Pentru noi, în calitate de companie, să aniversăm 20 de ani de activitate este un motiv de mândrie și o onoare. Suntem mândri pentru că, datorită lor, am devenit un adevărat reper în industria de interioare auto”, a declarat, cu această ocazie, Matthias Katzenberger, directorul general DRÄXLMAIER Brașov.

Prin angajații noștri și diversitatea activității, putem oferi soluții integrate clienților noștri, de la idee, la implementare și livrare. Inovăm industria auto de două decenii, iar serii întregi de produse premium din toată lumea poartă amprenta DRÄXLMAIER Brașov. Toate acestea au fost posibile datorită profesionalismului desăvârșit al colegilor noștri”, a spus Carmen Toader, Head of Engineering Center Interior Romania.

În cadrul ceremoniei festive, au fost înmânate diplome de apreciere celor care s-au aflat alături de companie de la începutul activității DRÄXLMAIER Brașov, din anul 2003.

Lucrez în companie de 20 de ani. Împreună cu colegii mei, am cunoscut fiecare etapă a activității sale și mă bucur să pot spune că am realizat împreună lucruri extraordinare. Am găsit întotdeauna sprijin în interiorul echipei și pot spune că ne-am apropiat destul de mult în cele două decenii”, a declarat colega noastră Denise Gozgar, care a sărbătorit această zi alături de colegi.

În cadrul evenimentului, au fost organizate activități și competiții sportive, în care angajații și familiile acestora au avut ocazia să-și demonstreze spiritul de echipă, concurând alături de colegii lor. Fie că au optat pentru competiția de alergare, ori pentru baschet, volei, fotbal sau badminton, zâmbetele și veselia au fost la loc de cinste. Au fost oferite premii tuturor participanților, iar cei mici s-au distrat alături de mascote îndrăgite, în cadrul atelierelor dedicate special lor.

Privind înapoi către ultimele decenii, DRÄXLMAIER Brașov s-a conturat ca un jucător de încredere pe piața componentelor auto premium, datorită expertizei și dăruirii angajaților săi. Privind către viitor, compania este încrezătoare că spiritul de echipă va continua să asigure inovație, excelență și să livreze clienților la aceleași standarde înalte care au consacrat-o.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic