Detinuții de la Codlea pe scena Teatrului Nottara

0
647 vizualizari
views

Fundatia Nottara 2 (Copy)

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a organizat cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Deţinuţi. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 19-20 noiembrie 2013, la Teatrul Constantin Nottara – Bucureşti, instituţie teatrală parteneră care a găzduit cu generozitate  toate ediţiile anterioare ale festivalului.

În acest context  în data de 19.11.2013 , începând cu orele 19.00,  trupa de teatru  a Penitenciarului Codlea  compusă din noua persoane private de libertate clasificate în regim deschis si semideschis , a oferit  reprezentaţia  piesei ,, Fundaţia “de Buero Vallejo.

Este a cincea piesă de teatru pusă în scenă sub îndrumarea domnului Gabriel Costea, actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, după piesele „Colonelul şi păsările “de Hristo Boicev în 2009 ,  „Ciclopul” de Euripide în 2010 , „Soldatul Svejk” de Jaroslaw Hasek în 2011 şi ,, D ale Caragialelui” în 2012.

Piesele de teatru Familia Adams, Fundaţia, Biloxi Blues, Alchimia, Confesiuni, Macbeth – puse în scenă de penitenciarele Arad, Codlea, Baia Mare, Brăila, Jilava şi Rahova – au fost selecţionate dintr-un număr de 20 de piese de teatru şi vor fi interpretate de către 60 de  deţinuţi – actori.

Festivalul de Teatru pentru Deținuți este un eveniment unic în Europa şi se constituie într-o amplă mişcare de reconsiderare a relaţiei penitenciarului cu societatea în procesul de reintegrare socială a foştilor deţinuţi.

Evenimentul, organizat şi coordonat de către Direcţia Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a beneficiat de susţinere financiară din partea Înfrăţirea Sfânta Xenia-Salonic şi Global Commercium Development.

Fundatia Nottara (Copy)

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ