Descoperă sufletul Transilvaniei – Ziua monumentului necunoscut la Codlea (Zeiden)

0
821 vizualizari
views

ziua monumentului necunoscut

Pe data de 8 septembrie un important eveniment va avea loc în incinta Bisericii Fortificate din Codlea.  Este vorba despre ziua monumentului necunoscut, care se marchează în bisericile fortificate din Transilvania.

Prin acest lucru se dorește sensibilizarea populației în privinta patrimoniului cultural pe care îl avem în Transilvania și pe care vrem să-l salvăm pentru a-l da mai departe generațiilor următoare.

Deschiderea va fi la ora 15:00,  prin tragerea tuturor clopotelor din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România. Invităm codlenii  și nu numai, să cunoască Cetatea Fortificată și istoria acesteia. Mai mulți tineri ai parohiei Bisericii Evanghelice vor fi ghizi.

Un alt ghid tematic va fi oferit de la ora 16:00 de către organistul  Klaus Dieter Untch. Acesta va prezenta orga Prause din sec. al XVIII-lea și stadiul lucrărilor de restaurare. În incinta bisericii va rula un slide-show cu diferite cetăți și biserici din Transilvania în stare mai bună sau mai puțin bună.

De la ora 17:00 va rula un film documentar despre viața cotidiană a sașilor din Cisnădioara (jud. Sibiu) realizat la inceputul anilor 80. Filmul este în limba germană, dar se pot traduce simultan ideiile principale. În incinta cetății se poate servi cafea, ceai și Baumstriezel (specialitate săsească) în schimbul unei donații benevole.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic