Tu de ce îţi iubeşti soţia? Pentru că o iubesc, a venit răspunsul. Bine, şi de unde vine răspunsul? Din suflet, mi s-a spus. Dar ce este sufletul? Am întrebat în stânga şi în dreapta. Acelaşi răspuns de fiecare dată, acelaşi gest de ridicat din umeri urmat de răspunsul: “Sufletul este.. suflet” . Şi câţi dintre noi nu ne-am plâns de nenumărate ori că ne doare. Sufletul, componenta spirituală a persoanei umane, creată de fiinţa divină, căreia îi poartă şi chipul; raţiunea şi libertatea. Raţiunea nu vine din bucata numită creier, ca şi mâna sau piciorul, organe de altfel, ci din spirit. O persoană completă înseamnă suflet şi trup laolaltă. Numai aşa poţi coexista alături de celălalt.
Știu, nu mulți au răbdare să asculte, dar este adevărul..
Când te îndrăgosteşti, în prima fază nici macar nu te gândeşti la plăcerea trupească, ci la cât de minunată este persoana respectivă, sufletul este cel care raţionează afinităţile. Ulterior se descătuşează atracţia sexuală, cea care o completează pe cea spirituală, sufletească. În perioada tinereţii facem cu toţii aceeaşi greşeală. Barbaţi fiind, ne căsătorim sau avem relaţii sub impulsul atracţiei fizice pe care o confundăm cu dragostea. Este frumoasă, delicată, sociabilă, are un zâmbet minunat şi ne simţim bine în prezenţa ei, având acel confort psihic dat de faptul că ne aparţine. Defilăm cu ea la braţ, cu fruntea sus şi pieptul înainte, şi nu ezităm să-i spunem atât ei cât şi apropiaţilor că o iubim.
Dar oare ştim cu adevărat ce înseamnă să îţi iubeşti soţia şi mai ales DE CE?
O iubeşti pentru că îţi tolerează fiecare rătăcire, pentru că îţi suportă momentele de răceală, o iubeşti pentru că ştie să zâmbească în faţa fiecărei încercări şi pentru că are puterea să îşi deschidă braţele atunci când nimeni nu o va face, o iubeşti pentru că ştie să te ridice la rang de soţ de fiecare dată când te zbaţi sub încătuşarea propriilor gânduri, o iubeşti pentru că ştie să îţi fie răspunsul la toate întrebările ce te macină. O iubeşti pentru fiecare clipă pe care o sacrifică pe altarul căsniciei de dragul tău. De ce, pentru că odată cu maturizarea relaţiei, ajungem să cunoaştem calităţile reale ale persoanei alături de care conviețuim. Iubirea nu este un foc de paie, un moft sau o iluzie din perioada adolescenţei. Iubirea este sentimentul suprem care se solidifică odată cu trecere timpului între doi oameni. Este sentimentul care îţi conferă stabilitate şi îţi întregeşte rostul. O iubeşti!
Buna porumbeilor,
Pentru ca ai un asa sot , Iza , trebuie sa fii mandra !
Cam dupa 12 ani de casnicie , asa gandesti tu ( simtesti ),Ovi ?
Pe la 26 ani ( la mine, cu sotia ) se mai schimba unghiul de vedere , ca de altfel ,si cel de penetrare ,in rest ,fiecare cu plapuma lui !
Nu va suparati ,ca mai bag cate una alta ,dar sentimentul e sentiment ,si niciodata nu l-am spus in public . Este deajuns sa exista si e minunat !
Va doresc sa rezistati ,macar cat noi ,si apoi sa mai faceti un bilant !
Scuze pentru tonul sarcastic ,dar asa mi-a venit !
Asta nu inseamna ca imi bat joc de trairile adevarate !
Cu stima,
Romeo P.
!
Este extraordinar ca ai scris ce ai simtit in acel moment, fara ascunzisuri. Imagineaza-ti ca de astfel de remarci avem nevoie, spontane si sincere. Referitor la unghiul de vedere, cand voi ajunge la 25 de ani de casnicie, promit sa scriu un alt articol, unul care iti va impartasi parerea cel mai probabil, Romeo.
Legat de tonul folosit, as spune ca ai fost mult prea dur cu tine. Care sarcasm? Cine nu isi afiseaza public sentimentele de orice natura? O face fiecare prin simpla comunicare cu celalalt, socializand. Cineva spunea mai deunazi ca totul inseamna iubire si dragoste fata de aproapele sau. Omului ii poti vorbi cu dragoste de oameni, la fel cum sentimentul pe care il ai fata de orasul tau este unul de iubire. Si casnicia sau relatia de cuplu este la fel, le faci public involuntar, prin comunicare non-verbala sau destainuindu-te unui prieten care are si el un prieten la randul lui. Aceasta este realitatea, Romeo, la fel cum sunt constient ca ceea ce am scris poate deranja in randul cititorilor de sex masculin. Si este doar inceputul, unul care trebuie acceptat ca atare. Si multumiri pentru aprecieri. 🙂
Faci referire la generatiile trecute …In zilele noastre la a doua intalnire,daca nu chiar la prima,tineretul de azi e deja in pat…
Asa este, Roxana. Pentru mine, acea normalitate a timpurilor noastre nu se regaseste la generatia de astazi. Nu-i condamn ca au un alt nivel de valori, vina este nu doar a lor, ci si a societatii in care traim.
Comments are closed.